Neversea sau fața nevăzută a realității

Neversea sau fața nevăzută a realității
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

E vară și litoralul este luat cu asalt, iar Festivalul Neversea, care se desfășoară în aceste zile în stațiunea Mamaia, a adunat în prima seară de spectacol 70.000 de oameni

Ar trebui să ne bucure acest lucru, având în vedere că, măcar așa, litoralul românesc prosperă. Însă, în mulțimea de tineri prezenţi acolo, foarte mulți habar n-aveau ce căutau. Cu privirea tulbure și turmentați de aburii atmosferei incendiare, participanţii la evenimentul muzical păreau veniți de pe o altă planetă. Erau acolo pentru că așa e moda, pentru că toată gașca lor de prieteni era acolo, pentru că... nu exişti dacă nu postezi pe Facebook și pe TikTok cum te scălămbăi la mare.

Și cum să nu știe și vecinii că progenitura ta este prezentă la un așa eveniment cultural. Mai ales că, la cât au costat biletele, ești cu adevărat bogat dacă ți-ai permis să-i dai bani copilului să meargă în aceste zile la Mamaia. Iar dacă progenitura din dotare a luat și bacul, merită câteva zile de relaxare. Ce mai contează că un bilet la Neversea costă cât rata lunară la casă. Noi să fim sănătoși și copilul să vină întreg de la distracție.

Spun asta pentru că am văzut pe Facebook mesajul unui părinte care își exprima neliniștea pentru că fiul lui urma să meargă la festival. Părintele în cauză era ferm convins că adolescentul său nu se va întoarce acasă mai bogat intelectual, ci dimpotrivă. Chiar dacă oamenii legii au suplimentat forțele de ordine din zonă și s-au asigurat, în măsura posibilităților, că nu va pătrunde nimeni cu droguri sau cu alcool în perimetru, teama părintelui de adolescent din 2023 este justificată. Pentru că tinerii zilelor noastre nu s-au maturizat încă, pentru că tentațiile ieșirilor fără părinți sunt fără număr și pentru că puterea exemplului anturajului depășește puterea educației de acasă. Și de ce-ar asculta sfaturile "învechite" primite acasă și n-ar pleca urechea la șoapta vecinului adolescent cool care îi flutură pe sub nas un pahar cu ceva substanțe în el? De ce să nu profite adolescentul, scăpat cu greu de sub privirile mamei, de libertatea de câteva zile obținută cu mare greutate? De ce să nu facă și el ce fac colegii lui care ies mereu în evidență în cercurile comune de prieteni și care sunt șefii distracțiilor destrăbălate. Chiar dacă, la revenirea acasă, are nevoie de cel puțin o lună ca să-și revină...

Citit 5261 ori Ultima modificare Vineri, 07 Iulie 2023 13:21

Mai multe din această categorie:

8 comentarii

  • postat de gogu
    Duminică, 09 Iulie 2023 12:15
    5.180.61.***
    Unii oameni se nasc direct bătrâni.

    Lasati copii sa se distreze, sa fie între ai lor, sa umble. Ce vreți sa facă sa admire moaște (vi sau moarte) ?
    Trist mod de gandire parca va deranjeaza tablele și ședințele de bloc ca pun muzica la 200km...
    0
    0
  • postat de paloma
    Duminică, 09 Iulie 2023 01:38
    5.13.217.***
    La Galati, ne plimbam cu moastele... Si cu tamaie !!!
    0
    0
  • postat de Spiritul tinereții, nu moare
    Sâmbătă, 08 Iulie 2023 23:52
    109.166.134.***
    Să moară dușmanii de ciudă....băgați mare copii, maturii lucrează din plin de după '89, timp de 33 de ani la palat, Palatul Cotroceni și Palatul Victoriei....care victorie, a cui victorie ? A lor, a specialilor, poate, a noastră, a oamenilor de rând, nu-i. Adaptat zilelor noastre ,,Partidele e-n to
    0
    0
  • postat de constanteanu
    Sâmbătă, 08 Iulie 2023 22:32
    213.233.110.***
    Simt iz de ciuda ca in Galati nu se intampla nimic!
    Festivalul Neversea are loc in Constanta si nu in Mamaia!
    Festivaluri gen Neversea au loc in toata lumea inclusiv la Cluj sau Bucuresti!
    E invidie mare la Galati!
    Un oras care nu spune nimic!
    Braila are o arhitectura frumoasa,recunosc,care a d
    0
    0
  • postat de un observator
    Sâmbătă, 08 Iulie 2023 22:08
    5.13.139.***
    De fapt ce credem ca este mai bine? Sa cantam Internationala? Sa umble cfr-ul cu poza lui vasile roaita la rever pana se repara calea ferata? Sa vedem cum este viata in orasul lui gheorghiu dej? Asta este societatea. Cu ce poti sa atragi tineretul? Nici cei care conduc ro nu stiu pe ce lume traiesc.
    0
    0
  • postat de marr
    Sâmbătă, 08 Iulie 2023 21:25
    86.124.200.***
    " Ce mai contează că un bilet la Neversea costă cât rata lunară la casă ...." - basca mai papa si niste PASTILUTZE , si din acel moment urmeaza 'Derdelusu' cu alte prafuri . Daca mai are si cheile de la masina ...stirile ProTV scrie pe el .
    0
    0
  • postat de Cosmin Ilie
    Sâmbătă, 08 Iulie 2023 12:37
    104.28.106.***
    te apuca plânsul când vezi la ce s-a ajuns după 66 de milioane de ani de (așa zisă) evolutie a mamiferelor.
    0
    0
  • postat de florin
    Sâmbătă, 08 Iulie 2023 09:12
    46.97.176.***
    Doamna ce parere aveti de exemplu despre Woodstock?Și de toate festivalurile din anii 70-80 din occident unde se consuma alcool și droguri in cantitati mult mai mari,unde destrabalarea era la un nivel ridicat?A murit civilizatia in occident?La cenaclul Flacara nu existau derapaje?Oare aceste festiv
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.