Privații - cu taxele, bugetarii - cu protestele

Privații - cu taxele, bugetarii - cu protestele
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Guvernul pare să nu fi găsit în „ghetuțe” decât proteste după Sf. Nicolae. Nemulțumită pare a fi cam toată lumea, însă fiecare protestează pentru ce-l doare mai mult. Unii ies cu pancarte și amenință cu oprirea completă a activităților până li se măresc salariile, în timp ce alții se plâng pe rețelele sociale că „ăștia de la butoane au înnebunit și vor să modifice Codul fiscal pe șest”.

Comparați protestul celor șase taximetriști din Galați, care au suflat în vuvuzele timp de o oră în fața sediului Prefecturii cerând abrogarea unei legi pe care o consideră neconstituțională, cu protestele declanșate de categorii importante de bugetari care cer, fără excepție, salarii mai mari. Dacă șase taximetriști nu mai ies pe traseu, drept protest, nu plânge nimeni pe umărul lor, că sunt privați. Dacă un om de afaceri nu mai poate rezista la toate taxele care i se aruncă în cârcă și trage obloanele, guvernul doarme la fel de liniștit. În schimb, dacă zecile de mii de bugetari nu mai vor să muncească, va fi haos.

În toamnă, Guvernul s-a bătut cu austeritatea în piept, dar a urmat, total neașteptat, o majorare de salarii la Fisc și Vămi. Imediat după, salariații din casele de sănătate au obținut majorarea promisă prin lege, dar amânată de mai multe ori. Iar aici s-a deschis robinetul protestelor, celelalte categorii de bugetari considerând, justificat din punctul lor de vedere, că sunt la fel de... egali cu ceilalți.

Astfel că au izbucnit proteste spontane la direcțiile de sănătate publică, la casele de pensii, la direcțiile de statistică, la tribunale și judecătorii etc. Unii amenință cu oprirea activității, alții au și făcut-o. Iar alții – de exemplu, polițiștii – spun că vor începe și ei protestele, fluturând inclusiv amenințarea că vor boicota alegerile. Absolut toți cei nemulțumiți cred că Guvernul îi sfidează nemajorându-le și lor salariile.

Pe de altă parte, mediul privat nu amenință cu proteste și greve, deși și aici mocnesc nemulțumirile până când vor da în clocot. Mai ales că în mediul public circulă deja un draft de ordonanță de urgență care prevede majorări de salarii pentru unele categorii de bugetari și modificări la impozitarea microîntreprinderilor.

„Oameni buni, ăștia de la butoane au înnebunit. Vor să modifice Codul fiscal pe șest, cu consecințe iarăși și iarăși pentru noi și numai cu miere pentru bugetari. Sunt niște mincinoși incorigibili. Pe noi ne întreabă totuși cineva? Ceva dezbateri? Consultări? Chiar fac ce vor? Alde Ciolacu și Ciucă au zis că nu se mai modifică nimic până în 2025, gata, nici taxe, nici impozite! Și acum asta? Chiar nu se mai poate!”. Este doar una dintre miile de reacții provenite din mediul de afaceri.

Dacă n-ar fi soarta noastră, a tuturor, în joc, chiar ar fi interesant să-ți iei floricelele și să vezi cum se termină.

Citit 1363 ori Ultima modificare Vineri, 08 Decembrie 2023 17:01

Mai multe din această categorie:

3 comentarii

  • postat de marr
    Sâmbătă, 09 Decembrie 2023 22:00
    86.124.203.***
    asa e ..doar ca nu au bani se unde sa le dea , asa ca-i Amagesc/duc cu Vorba . La Bugetul Actual , se intelege - PRORITARI sunt ei si interesele lor din Alegerile care vin . Alegeri care n-or sa Rezolve nici-o-branza ...daca n-ai Economie/Productie sa Vinzi Ceva -ca sa ai bani la Buget .
    0
    5
  • postat de iiiihaaaaa.....traoiascacoruptia
    Sâmbătă, 09 Decembrie 2023 09:59
    128.127.117.***
    Oameni buni.Hai să oprim Țara in loc.Oprim totul.Toootul.Si dacă va fi necesar ....o luam de la zero absolut.De la primul descălecat al primului descălecător .Scapă cine poate din această oprire.Ce ziceți?
    4
    5
  • postat de florin
    Sâmbătă, 09 Decembrie 2023 07:46
    86.124.202.***
    Cînd privații din regiunea de sud est sunt de acord sa fie conduși de un fost comunist printr-o organizație care sa pus sluj la PSD sa nu se plinga!Ieri citeam o analiză în care se spunea că investițiile din Cluj sunt mai mari in valoare că toate investițiile din Moldova adunate!Filimon ce spune?
    3
    12

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.