„Bună ziua, sunt Anca și, în ultima vreme, scriu SF-uri. Pardon, citesc și scriu despre SF-uri”, așa îmi vine să mă prezint de o bună bucată de vreme. În vremea copilăriei și a adolescenței mele, să citesc „SF-uri” (science-fiction) însemna literatură de anticipație. Științifico-fantastică. Făceam cunoștință cu universuri uimitoare, civilizații extraterestre, ori cu lumi noi avansate sau postapocaliptice. „SF” este însă acronimul administrativ pentru „studiul de fezabilitate”, document care stă la nașterea oricărei investiții. Iar în ultima vreme citesc și scriu despre studii de fezabilitate contractate de administrația locală, dar mă simt de parcă aș parcurge literatură de anticipație: pasaje rutiere subterane și supraterane, artere de acces, parcări subterane ori supraetajate... Mai multe ca niciodată!
Desigur, abundența de contracte atribuite sau lansate în achiziție de Primăria Galați pentru SF-uri, adică studii de fezabilitate, este explicabilă. În cazul celor atribuite, pur și simplu au fost parcurse toate etapele cerute de procedura legală a contractării, deci e firesc, dacă ai găsit proiectanții să-i pui la treabă. Pe de altă parte, numeroasele proceduri demarate sau atribuite prin cumpărare directă au și ele o logică. În curând se vor deschide noi oportunități de finanțare, prin urmare e logic ca Primăria să fie pregătită cu documentațiile unor investiții. Nu mai puțin adevărat este că bate la ușă campania electorală și planurile unor parcări subterane, ale unor pasaje ori pasarele sună destul de convingător/amăgitor în portofoliul unui candidat.
Recunosc cinstit necesitatea unor investiții care să fluidizeze traficul și să civilizeze spațiul urban. Pe de altă parte, ridic sceptic din sprânceană citind despre investițiile subterane plănuite de administrația locală. Desigur, orice e posibil cu ajutorul tehnologiilor moderne, al ingeniozității constructorilor și al materialelor revoluționare. Dar mă aduc la realitate numeroasele achiziții lansate de Primărie pentru tot soiul de accidente de teren. Altfel spus, nouă nu ne stă nici asfaltul pe carosabil, nici pavelele de granit fără să ne joace sub tălpi, pe trotuare, dar avem planuri îndrăznețe.
În „orașul cu picioare de lut”, după cum îl numea unul dintre foștii mei colegi. Desigur, nu sunt constructor, dar pot oferi exemple concrete de lucrări recente susținute pe piloni îngropați: parcarea multietajată din Mazepa și rezolvarea celebrei „Falezogăuri” care, în esență, e un soi de pod îngropat. Cât despre trafic rutier, în afară de lărgirea străzii Traian nu-mi vine în minte vreo lucrare revoluționară în ultimii zece ani.
Într-un Galați care pare s-o ia mereu la vale, să se cufunde ori să crape după o ploaie mai zdravănă, ar putea părea de domeniul... anticipației să plănuiești pasaje și parcări subterane. Dar poate că sunt eu prea pesimistă și pun la îndoială îndrăzneala edilitară. Și peste ani – nu prea mulți – SF-urile de azi să devină realitate. Și să apuc să trăiesc și eu în Galațiul SF.