Chiar dacă festivitățile de deschidere a unui nou an școlar înseamnă fast, bucurie și prilej de pus fotografii pe rețelele de socializare, pot afirma că evenimentul în sine și-a pierdut din emoțiile pe care le trăiam noi, generațiile ceva mai vechi.
N-aș putea să spun și nici nu înțeleg de ce se întâmplă acest lucru... Poate pentru că atunci principiile erau altele, societatea era alta, învățământul era altul. Eram mai organizați, mai buni și mai interesați de viitoarea noastră viață de adult. Acum fiecare eveniment înseamnă motiv de fală pe Facebook, de etalare a momentelor care ar trebui să fie doar ale familiei și ale celor apropiați.
Din păcate, ideea de promovare a conceptului de a fi primul, nu la carte, ci la etalat eleganța și bogația, s-a transmis și la elevi. Imediat după ce trece febra festivităților de deschidere și lucrurile se așază, micuții încep să își etaleze ghiozdanele scumpe, adidașii de firmă sau să se laude cu mașina cu care părintele îl aduce la școală.
Îmi aduc aminte cu plăcere și acum de zilele dinainte de 15 septembrie, când începea școala, când parcă peste tot în aer se simțea emoția unui nou început. Acum, școala a devenit loc de întâlnire, de selfie-uri și de etalare a toaletelor, căci și acolo unde există uniforme, tinerii inventivi de astăzi găsesc o modalitate să le personalizeze și să arate care e mai șmecher. Următoarele zile vor fi pline de imagini postate peste tot, cu cadre de la deschiderea anului școlar 2024-2025, cu mămica, cu bunica și chiar cu unchiul care a vrut să fie și el prezent în mijlocul evenimentului.
Din păcate, bucuria primei zile de școală va fi repede spulberată din sufletele elevilor, care vor afla că, începând din acest an, la nivelul fiecărei unități de învățământ se vor înființa săli de detenție, destinate celor ce deranjează orele. O altă noutate care va guverna noul an școlar prevede ca elevii să primească o notă la purtare după fiecare modul, astfel încât, la finele anului, să li se încheie media și la purtare.
Or fi de bun augur aceste modificări, n-or fi? Rămâne de văzut în ce măsură ele vor fi cu adevărat implementate și cât de mare va fi impactul pe care-l vor avea asupra elevilor. Mai rămâne să li se amenajeze și un loc pentru fumat în curtea școlii, că deh... poate sunt surmenaţi de atâta carte și au dreptul să se relaxeze cu o porție de tutun după oră.
Să sperăm totuşi că vom avea un an școlar cu elevi mai înțelepți, cu dragoste de carte și cu chef de muncă și că noile săli de detenție vor fi permanent goale, iar tinerii noștri nu vor mai confunda școala cu cine ştie ce loc de relaxare.