Ultima şansă

Ultima şansă
Evaluaţi acest articol
(32 voturi)

După chinuri ale facerii care au durat mai mult decât oricând în perioada postdecembristă, noul guvern al României pare să poată prelua conducerea ţării în câteva zile. Probabil, negocierile prelungite au clarificat multe din diferenţele de viziune ale partidelor, pentru că, nu trebuie să uităm asta, coaliţia care va alcătui guvernul condus de Ilie Bolojan cuprinde partide din toate zonele spectrului politic românesc (aleşii de pe tiktok nu se pun!).

Au rămas destule chestiuni în suspans, care însă în majoritate nu sunt legate de diferenţe doctrinare, ci de păstrarea unor avantaje dobândite de-a lungul timpului, la care PSD-ul în special, aflat la conducerea ţării o bună parte a ultimilor ani şi împănat cu baroni locali greu de detronat, nu pare dispus să renunţe prea uşor. Este destul de clar, însă, că toate acestea, de la sinecuri la licitaţii aranjate, venituri nesimţite şi pensii speciale, sunt printre cele mai vehemente acuzaţii pe care românii le aduc partidelor din sistem, iar menţinerea lor nu va face decât să înverşuneze populaţia şi mai tare. Nici "fentarea" electoratului nu prea mai ţine, "restructurarea" pilelor din instituţii prin mutarea lor în alte posturi la stat, de exemplu, e deja "fumată", după zeci de ani în care a tot fost folosită.

În momentul de faţă, percepţia românilor este pozitivă faţă de Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan, însă orice eşec în aplicare reformelor aşteptate (nu toate promise!) nu va face decât să-i "integreze" şi pe ei în sistem. Dacă piedicile vor fi puse de partidele tradiţionale, cei doi se pot delimita de "frânari" (nu cred că ar fi o ideea rea, în condiţiile date, apariţia unui partid "prezidenţial"), chiar şi cu riscul pierderii majorităţii parlamentare. Acest lucru ar putea duce teroretic la alegeri anticipate, însă (toţi) parlamentarii români îşi iubesc atât de mult scaunele încât nu vor renunţa la ele chiar dacă vor fi nevoiţi să voteze o coadă de mătură în fruntea guvernului, lucru de care poate profita "partida" reformistă, pentru a le forţa mâna cu măsuri care în mod normal n-ar fi aprobate de legislativ. Poate chiar o asumare a răspunderii pe un pachet "greu" de reforme ar fi o opţiune de luat în calcul.

Cert este faptul că partidele pro-europene, inclusiv PSD (cu peste 70%, conform votului de sâmbătă), par să fi înţeles că majoritatea alcătuită zilele astea este ultima şansă a democraţiei româneşti. Şi poate n-o să-şi bată joc de ea, cum au tot făcut până acum!

Citit 2434 ori Ultima modificare Duminică, 22 Iunie 2025 18:48

Mai multe din această categorie:

10 comentarii

  • postat de Cea mai proastă alegere din 1990 încoace
    Luni, 23 Iunie 2025 19:39
    95.77.107.***
    Care șansă? Nici o șansă!
    11
    4
  • postat de Quaestio
    Luni, 23 Iunie 2025 18:30
    86.124.200.***
    Ai Economie/locuri de munca si JUSTITIE , pe bune , ai Perspective la care poti Spera .
    Dar ...daca ei doar Asteapta sa se Umple din nou Butoiu' cu 'miere' ,sa-l imparta cu Prietenii ...
    0
    9
  • postat de MM, ooof Doamne,noroc cu cg și gs,că uite așa aflăm cât de ușor de manipulat zonele unde PSD și unsurosii din PNL, sunt la butoanele țării de 35 de ani.
    Luni, 23 Iunie 2025 11:21
    86.124.200.***
    Deci să fim înțeleși,PSDNL,o lălăie și numesc în funcții aceleași rebuturi politice și-n actualul guvern,deoarece vor să-și securizeze averile și funcțiile și-o majoritate cu AUR,SOS și POT!
    10
    8
  • postat de IULIAN
    Luni, 23 Iunie 2025 09:34
    89.137.30.***
    Oameni buni care comentați, nu contează pe cine ai ales contează cu cine dormi.
    17
    6
  • postat de @florin
    Luni, 23 Iunie 2025 09:00
    86.124.200.***
    Cu o mână tastezi pe telefon și cu cealaltă dai drumul la găini din coteț la 5,nu?Că strungul n-ai putut să-l iei după tine când ai plecat din CSG,de te-ai întors la mânat gâștele la gârlă cu bățul
    7
    19
  • postat de Cotizantu la sistemu ticăloșit
    Luni, 23 Iunie 2025 08:51
    128.127.118.***
    Așa voua vi se pare ca monstruoasa coaliție e agreeată de Români?.Da Cei corupți ,puturosi prosti si lingai ,o agreează.Alde Nicolicea:Da ținem cu corupția.Că ea ne-a făcut oameni.
    19
    10
  • postat de IULIAN
    Luni, 23 Iunie 2025 08:31
    89.137.30.***
    Mao Zedong cu Radu Mazăre de Oradea, greșesc?
    18
    9
  • postat de Marchidan
    Luni, 23 Iunie 2025 08:28
    5.2.208.***
    "Cert este faptul că partidele pro-europene", bla bla.. Dar 3-4 % din PIB trimit moka tradatorii de tara la Ucruina si Moldova. Dar cine sa taie astea, slugile Ursulei si ale lui Soros?
    20
    8
  • postat de Ana List
    Luni, 23 Iunie 2025 07:18
    82.79.117.***
    Daca actuala formula a puterii nu incepe cu transparentizarea anularii alegerilor, va fi din nou o formula pierzatoare. Nicusor a spus ca asa isi incepe mandatul. Acum o lalaie...
    22
    8
  • postat de florin
    Luni, 23 Iunie 2025 05:53
    5.13.140.***
    ,,În momentul de faţă, percepţia românilor este pozitivă faţă de Nicuşor Dan şi Ilie Bolojan,,
    Eu sunt unul care am o percepție catastrofală despre acest președinte și premier!
    27
    12

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro