Sunt aproape două săptămâni de când siderurgiștii din Liberty îşi aşteaptă avansurile pe luna iulie. Ar fi trebuit achitate pe 27 ale lunii trecute, dar n-au fost bani. Nu este nici prima şi cu siguranţă nici ultima întârziere de la Combinat.
Săptămâna viitoare ar trebui plătită lichidarea pe luna iulie. La cum stau lucrurile acum, probabil că se vor întârzia din nou plățile. Tot săptămâna viitoare s-a promis că se face plata bonurilor pentru iulie. Vor urma, probabil, speranțe, promisiuni, amânări. Nu vreau să par o piază rea pentru nimeni din Combinat, dar este limpede că lucrurile nu sunt deloc în regulă, nici pentru cei din conducere, nici pentru salariați, care se adună periodic în fața Turnului pentru a-și cere, pe bună dreptate, lefurile restante.
Speranțe, amânări, promisiuni, nemulțumiri, proteste spontane, după care iar alte promisiuni, speranțe... Acestea par a fi coordonatele activităţii Liberty Galați din ultimele luni.
Au mai fost perioade tulburi în istoria combinatului gălățean, dar nu ca acum. Este pentru prima dată în istoria sa când Combinatul este amenințat cu falimentul, când este în pericol să pună lacătul pe ușă și să mai rămână doar cu câteva sute de oameni pentru pază. Sunt atât de multe „găuri” de acoperit, este nevoie de atât de mulți bani care deocamdată nu sunt, încât e greu de spus ce se va întâmpla nu peste o lună, nu săptămâna viitoare, ci mâine.
Îmi aduc aminte de situația unui gălățean, venit, cu ani în urmă, la redacție. Făcuse un credit ca să-și consolideze casa care stătea să cadă peste el și familia lui și nu mai avea bani să plătească ratele la bancă. Cursul francului elvețian crescuse absolut stupefiant, omul își pierduse, printr-o conjunctură nefavorabilă, postul bănos pe care îl avea și acum ajunsese să lucreze pe salariul minim la o altă firmă. Chiar și așa, din puținul pe care îl câștiga, primea și mai puțin, o bună parte din venituri fiindu-i poprite. Și-a găsit și un al doilea job, cu acte în regulă, crezând că o să reușească să o scoată la capăt. Dar ce să vezi, i s-a pus poprire și pe acești bani. Soția lui nu putea să lucreze, suferind de o boală gravă. Bărbatul avea doi copii de crescut și de dus la școală, avea de plătit utilitățile, avea de pus mâncare pe masă în fiecare zi. Dar cheltuielile zilnice absolut necesare, oricât de drastic ar fi fost calculate, nu puteau fi acoperite sub nicio formă din banii pe care îi aducea acasă în ziua de leafă. Pur și simplu, nu câștiga destul.
La situația acelui om mă duce gândul de fiecare dată când văd știri despre Liberty și oamenil săi care nu-și primesc salariile la timp. Te-ai putea gândi că, la sutele de milioane de euro care se vehiculează când e vorba de Combinat, un milion de euro pentru salarii n-ar fi un capăt de țară. Uite că, din păcate, este! Și nimeni pare să nu creadă pe nimeni că nu mai are bani să trăiască. Nici salariații, nici administrația.
