Ministerul Sănătăţii intenţionează să pedepsească medicii care, deşi lucrează în spitale, nu acordă şi consultaţii în ambulatoriu, mai pe înţelesul tuturor, în policlinici.
Ştim cu toţii cum funcţionează lucrurile: dacă ai o problemă de sănătate care nu suferă amânare şi nu îţi permiţi să plăteşte o consultaţie în sistem privat, care şi aceea trebuie făcută din timp, fiindcă la majoritatea specializărilor nu se pot face programări de pe o zi pe alta, trebuie să ajungi la medicul dorit pe secţie, în spital.
Asta presupune ori să îl pândeşti pe om la lift, pe scări, în uşa secţiei sau a cabinetului, după cum ai norocul să poţi ajunge şi să speri că te va primi, ori să faci rost de o cunoştinţă care să te introducă, în condiţiile de-acum bineştiute.
Evident, nu asta este soluţia normală. Dar, dacă vrei să trăieşti, faci orice, ungi pe oricine, treci peste orice rezervă şi timiditate, dacă nu pentru tine, atunci cu siguranţă când este nevoie să te asiguri că va fi bine cineva iubit.
Normal ar fi să poţi, în baza unei trimiteri de la medicul de familie, să te programezi online la medicul dorit, în policlinică, unde ar trebui să existe program şi dimineaţa, şi după-amiaza, fiindcă, evident, toţi lucrăm şi nu toate locurile de muncă permit învoirile, plecările din timpul programului etc. Ar trebui să existe un timp de aşteptare rezonabil, ba chiar şi un chestionar prin intermediul căruia să se determine gradul de urgenţă al problemei medicale pentru care căutăm doctorul. În acest mod, nu ar mai fi posibilă supraîncărcarea sistemului cu bolnavi închipuiţi, iar cei cu adevărat suferinzi ar putea să ajungă la medic într-un termen rezonabil. Nu când este prea târziu.
Ceea ce însă nu ia în calcul iniţiativa Ministerului Sănătăţii de a-i obliga pe medici să consulte este atitudinea lor în această situaţie. Sincer, decât să obligi un medic primar la nişte consultaţii pe care nu le vrea, mai bine dă-le posibilitatea să câştige nişte bani în plus medicilor specialişti mai tineri, mutând asupra acestora responsabilitatea ca, la nevoie, să cheme în ajutor colegi cu mai multă experienţă. Ştiu, ce spun eu sună poate simplist, dar aş prefera un medic mai entuziast şi mai dispus să consulte, decât unul ultraspecializat, dar care nu se poate gândi decât la ce pierde cât mă vede pe mine, fiindcă nu se poate duce la privat.
Poate, în acest mod, am avea şi noi, inclusiv în centrele de permanenţă şi în policlinicile spitalelor mai mici, personal medical care chiar vrea cazuri, vrea experienţă, nu doar ore suplimentare pontate. Până una alta, însă, tare mă tem că vom rămâne tot cu vechile năravuri...
