Copiii care ne dor

Copiii care ne dor
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Sunt copiii noștri, îi iubim, ne lăudăm cu ei ori de câte ori avem ocazia. Ni se pare că-i cunoaștem, că știm de ce lucruri sunt în stare, nu ne așteptăm la surprize (prea) neplăcute din partea lor. Credem că știm ce le place și ce nu, dar, oho, câte surprize putem avea! Sunt șocante știrile care ne vin în ultimele zile din Galați, dar și din țară și din lume.

În Norvegia, în apropiere de o universitate din Oslo, s-a aruncat cu grenade pe stradă. Iar suspecții, incredibil, au mai puțin de 15 ani. O vârstă la care nu răspunzi penal, dar la care poți mutila și ucide. Motivul suspectat de anchetatori este la fel de șocant: violență la cerere. Băieții arestați ar fi primit bani din partea unor bande criminale ca să arunce grenade pe străzi. Atât în Norvegia, cât și în Suedia vecină (care este devastată de războiul dintre bande) se pare că este o modă să se recurgă la minori, care scapă de urmărirea penală pe motiv de vârstă.

O altă țară, un alt caz. În Olanda, un adolescent de 15 ani fost împușcat mortal de polițiști pe terasa unui McDonald’s din apropiere de Rotterdam. Băiatul avea o armă de foc reală, cu care amenința și pe care părea că era hotărât să o folosească. Deznodământul: a fost împușcat de unul dintre polițiști, sub privirile îngrozite ale clienților și angajaților restaurantului.

Despre România și Galați, ce ar fi de spus... Că suntem departe de astfel de gesturi și că ne dorim să rămânem la fel de departe. Însă avem și noi marile noastre probleme, drogurile și violența în rândul copiilor și tinerilor. De multe ori, acestea se întâmplă chiar în școli sau în preajma lor, adică exact acolo unde s-ar presupune că ai noștri copii au mințile la ei. Însă pericolele pândesc de peste tot. Nu mai devreme de luni, doi copii, unul de 12 și altul de 15 ani, au leșinat undeva pe stradă, în Micro 17, aproape în același timp. Unul dintre ei avea chiar avea convulsii atunci când au sosit medicii de pe ambulanță. Se pare că, înainte de a se despărți, cei doi fumaseră împreună o țigară. Ce fel de țigară? Nu e greu de ghicit.

Oficial, consumul de droguri în rândul minorilor este recunoscut deja ca o problemă majoră. Neoficial, amploarea fenomenului este cu mult mai gravă. Substanțele psihoactive ieftine, denumite generic „etnobotanice”, circulă liber în rândul adolescenților, fiind distribuite în parcuri, la colțuri de școală sau în scări de bloc. Aproape că nu trece o zi fără să observi pe străzi tineri care se comportă ciudat în urma consumului unor astfel de substanțe.

Dacă mai adăugăm și faptul că numărul agresiunilor înregistrate în rândul minorilor a crescut alarmant, violența pare să devină (și ea) parte din cultura urbană a generației tinere. Bătăi filmate și distribuite pe rețele sociale sau incidente grave cu urmări medicale ne aduc pe noi, adulții, în situaţia de a fi șocați aproape în fiecare zi.

Cel mai recent șoc, miercuri. Principalul suspect care ar fi trimis către sute de școli și spitale din România mesaje în care amenința că va comite „un adevărat masacru” a fost săltat în drum spre... școală. Da, este un elev de numai 17 ani la un liceu din București despre care directoarea spune că este „foarte cuminte”. Atât de cuminte, că FBI-ul i-a cerut extrădarea acum doi ani!

Citit 104 ori Ultima modificare Miercuri, 24 Septembrie 2025 17:48

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro