Atunci când moare cineva, se organizează o cină, un priveghi la căpătâiul celui decedat, în care cei apropiați își prezintă respectul și compasiunea. De obicei, după slujba religioasă, cei prezenți rememorează împreună momente din viața celui petrecut dintre noi.
Să mă ierte toți cei implicați, dar a priveghi seamănă tot ce se întâmplă în această perioadă cu referire la combinatul siderurgic de la Galați. Inclusiv discuția care a fost purtată, luni, între reprezentanții conducerii executive a Liberty și sindicatului, pe de o parte, și autoritățile locale, în frunte cu prefectul și primarul, pe de altă parte. Spun asta pentru că autoritățile locale nu au absolut niciun fel de putere de decizie, atunci când vine vorba despre soarta combinatului.
Chiar dacă Primăria Galați este mai implicată în problemă, prin creanțele de milioane de euro pe care le are de recuperat, tot nu are nicio putere de decizie. Singurul lucru pe care l-ar putea face este să se pregătească pentru gestionarea, atât cât se va putea, a efectului social care s-ar produce dacă Liberty își va închide porțile definitiv. Vor rămâne fără venituri 2.700 de foști salariați, plus alte câteva mii, împreună cu familiile lor, de la foștii contractori dependenți de Liberty - firme ce vor rămâne fără obiectul muncii. Toți aceștia - oameni care nu vor avea ce să pună pe masă, pentru ei și copiii lor.
Liberty este o companie privată, de la care statul român și peste o mie de alți creditori mai mari sau mai mici au de recuperat bani. Nivelul datoriilor totale, de peste un miliard de euro, face probabil ca problema socială să nu mai fie atât de importantă ca sumele care trebuie recuperate. Se joacă acum în altă ligă, cea a sutelor de milioane de euro, bani pe care anunțații investitori par să nu fie dispuși să-i plătească. Mai multe persoane informate din piață spun că Liberty se îndreaptă spre faliment, nu spre preluare ca activ viabil.
Dacă ANAF ar fi vrut să aprobe planul de concordat preventiv, ar fi făcut-o până acum. Dacă statul român ar fi vrut să rezolve problema vânzării combinatului ca atare, ar fi făcut-o până acum. Or, aceste lucruri nu s-au întâmplat. La vânzarea unei firme în faliment, toată lumea pierde, mai puțin cei care cumpără, care vor da bani mai puțini. Iar salariații par a fi ultima grijă a celor ce socotesc totul în zeci și sute de milioane de euro.
În acest context, în afară de impactul emoțional, greva foamei care l-a băgat în spital, cu hipotermie, pe siderurgistul Andrei nu va avea vreun efect - o spun cu toată empatia pentru el și colegii lui neplătiți de câteva luni. Protestul anunțat de zeci de siderurgiști pentru marți dimineață în fața Primăriei, de asemenea, nu va avea efect. Cum nu va avea efect nici cererea pe care Siderurgistul AMG o va trimite la Guvern pentru a solicita salvarea Combinatului. Este prea puțin și prea târziu. M-aș bucura nespus să greșesc!
