O lege pentru Liberty

O lege pentru Liberty
Evaluaţi acest articol
(28 voturi)

Nu este propriu-zis o lege, ci o propunere de ordonanță de urgență pentru modificarea și completarea unei legi, ce trebuie aprobată de Executiv și transpusă într-o hotărâre de guvern care, mai apoi, să fie publicată în Monitorul Oficial și pentru care să apară ulterior normele metodologice de aplicare. Acesta este traseul oficial al măsurii pe care Guvernul României a decis să o ia, în al doisprezecelea ceas, pentru ca salariații combinatului gălățean să-și poată primi salariile restante și să poată spera că vor avea în continuare un loc de muncă.

Concret, Guvernul a inițiat o propunere de ordonanță de urgență pentru modificarea si completarea Legii nr. 200/2006 privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale. Se propune astfel ca sub „umbrela” Fondului de garantare să intre și firmele aflate în concordat preventiv (cazul Liberty), nu numai cele în faliment și insolvență. În motivația proiectului apare și termenul de „interes strategic”, indicând clar ca principal destinatar combinatul de la Galați, chiar dacă acesta nu este desemnat oficial ca atare.

„Lipsa de reacție legislativă imediată ar declanșa un lanț de efecte economice și sociale negative - afectarea unor sectoare industriale esențiale, pierderea locurilor de muncă, accentuarea vulnerabilităților sociale și economice în regiunile aflate în tranziție energetică, reducerea veniturilor bugetare din contribuții și impozite, precum și creșterea presiunii asupra sistemelor de protecție socială. Aceste elemente vizează interesul public general, securitatea națională, economică, energetică și socială și constituie o situație extraordinară a cărei reglementare nu poate fi amânată”, se mai afirmă în nota justificativă a documentului.

Momentan, propunerea de OUG este în dezbatere publică, iar speranțele sunt că va intra cât mai repede pe agenda guvernului pentru a fi aprobată, poate chiar vineri. În termen de o lună, vor trebui elaborate normele metodologice de aplicare.

Sunt mai multe aspecte ce urmează a fi clarificate prin respectivele norme. De la Fondul de garantare se va plăti, timp de șase luni, salariul mediu brut pe economie, din care se scad taxele. Siderurgiștii care aveau salariul mai mare decât media pe economie vor pierde ceva bănuți, dar măcar vor avea garanția că sunt plătiți la zi. Cei care câștigau mai puțin - norocul lor! Nu e clar încă dacă restanțele siderurgiștilor gălățeni se vor plăti toate într-o singură tranșă, sau defalcate lunar. Nu se știe nici când ar putea începe plățile și nici cum se vor face; posibil prin AJOFM sau poate chiar prin Trezorerie.

Problemele Liberty cu furnizorii de energie par că se rezolvă, încet-încet. Prin plata salariilor se va putea păstra forța de muncă și se vor putea asigura paza și mentenanța.

În concluzie, combinatul încă este în tunel, dar vede luminița de la capăt. Pentru a ajunge cu adevărat acolo, e nevoie doar de atât: o lege pentru Liberty.

Citit 8607 ori Ultima modificare Duminică, 01 Februarie 2026 23:18

Mai multe din această categorie:

7 comentarii

  • postat de Mihai Enat
    Luni, 02 Februarie 2026 21:23
    86.124.202.***
    Unu nu a facut un protest cand stăteau degeaba jucau table si faceau grătare ca nu au de munca si se duc sa doarma unu nu a comentat !
    4
    7
  • postat de TRANDAFIRUL GALBEN
    Luni, 02 Februarie 2026 14:59
    109.166.138.***
    Două întrebări pentru cei ce muncesc cu adevărat în orașul Galați:
    -PENTRU CE SUNT PLĂTIȚI ACEȘTI ANGAJAȚI AI COMBINATULUI?
    CE FAC EI ACOLO ȘI PENTRU CE CER SALARII?
    12
    12
  • postat de Laurențiu Reghekamp
    Luni, 02 Februarie 2026 11:41
    86.124.202.***
    E ca si pierdut ei cer o suma colosala la licitație el fiind cumpărat cu un sfert cat cer ei funcțional, acum nu mai gasesc prosti sa le păzească averea si mai da cate o firmitura e cazul pierdut
    8
    13
  • postat de Pompilica
    Luni, 02 Februarie 2026 11:33
    86.124.200.***
    Ceea ce nu se spune in articol este ca la Liberty grupa de munca speciala nu s-a mai platit din August 2025, iar daca guvernul aproba plata salariilor , acestea nu vor include plata grupei speciale .
    11
    5
  • postat de @csg:Galatiul e distrus sistematic de locuitorii fara educatie, nu trebuie sa inchida combinatul pentru asta
    Luni, 02 Februarie 2026 11:24
    86.124.200.***
    Daca pana acum mai bagau placa combinatului care e important ca sa lege si Galatiul de ceva drumuri mai bune si autostrazi, acum nu mai au ce invoca.
    5
    11
  • postat de IULIAN
    Luni, 02 Februarie 2026 07:19
    89.137.30.***
    În concluzie mai e mult de furat.
    16
    18
  • postat de csg 1960
    Luni, 02 Februarie 2026 02:07
    89.137.226.***
    E mai bine sa il salvezi , sa produci si sa recuperezi banii apoi decat sa sa se inchida definitiv si sa distrugem orasul si tara si mii de familii.
    10
    41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.