Combinatul siderurgic nu se "simte bine" de cel puţin doi ani, perioadă în care mai mult a stat decât a produs. Faptul că o eventuală oprire a activităţii pe platformă ar determina, dincolo de problemele economice inerente, o adevărată "bombă socială" în Galaţi este recunoscut de toată lumea, indiferent cât de legată este sau a fost de Sidex/Mittal/Liberty.
Cu toate acestea, nicio autoritate, locală sau naţională, nu a părut interesată de situaţie mai mult de un an. Combinatul a urmat cursul firesc al oricărei firme în impas, ajungând în cele din urmă în concordat preventiv. Devenit conducător de facto al colosului siderurgic, Remus Borza s-a tot plâns în stânga şi-n dreapta, inclusiv în podcasturile realizate de "Viaţa liberă", a expus situaţia din ce în ce mai alarmantă, însă nu (prea) l-a băgat nimeni în seamă.
Abia în toamna trecută s-a constituit la nivel guvernamental un comitet interministerial, care urmărea nu salvarea Combinatului, ci recuperarea creanţelor statului. S-au făcut câteva şedinţe, însă, "buna" practică românească fiind să creezi o comisie dacă vrei să îngropi o problemă, rezultatele au fost nule.
Angajaţii Liberty au început să nu-şi mai primească banii şi au fost trimişi în şomaj, producţia a fost oprită definitiv, furnizorii de utilităţi ameninţau săptămânal cu sistarea, iar şansele de redresare se îndreptau vertiginos spre zero. Încercările lui Borza de a încheia un contract de tolling s-au finalizat fără rezultat, ofertele fiind puţine şi, se pare, dezavatajoase pentru Combinat, aşa că o decizie a instanţei de intrare în insolvenţă/ faliment părea inevitabilă.
La un moment dat, însă, toată floarea politicii româneşti s-a activat brusc. Primarul, preşedintele Consiliului Judeţean, parlamentari de Galaţi sau care nici nu ne pot localiza pe hartă au avut intervenţii pe temă, aducând în atenţie scenariile alarmante posibile în cazul închiderii Combinatului. Inclusiv premierul Ilie Bolojan a abordat public problema şi a venit cu soluţii pentru unele probleme de la Galaţi. S-a anunţat un termen pentru o licitaţie internaţională, iar cei interesaţi să-l cumpere au început să apară ca ciupercile după ploaie, acum 13 firme fiind în cărţi. Iar preluarea recentă de către Electrica a contractului de furnizare a energiei este un alt semn pozitiv.
„România nu își permite să piardă această capacitate industrială. Nu acum, când Europa se reînarmează. Nu acum, când reconstrucția Ucrainei va cere milioane de tone de oțel. Nu acum, când producția europeană poate fi un avantaj competitiv real pentru prima dată în multe decenii”, a spus şeful grupului Electrica, la semnarea contractului. Chestiuni de bun simţ, pe care orice om normal, nu neapărat cu vreo funcţie de conducere, ci doar cât de cât informat, le poate deduce. Numai autorităţile române n-au reuşit! Cel puţin nu până când, probabil, cineva le-a deschis brusc ochii. Cine şi pe cine a sunat la momentul respectiv va rămâne probabil o enigmă, ca şi contractul iniţial de privatizare de acum 25 de ani. Dar, mai mult ca sigur, telefonul "de sus" a existat...
