Familia Bugetărescu rezistă

Familia Bugetărescu rezistă
"Justiția din Jens Baner", a artistului danez Jens Galschiøt
Evaluaţi acest articol
(31 voturi)

Cu ani în urmă (să tot fie vreo 15), "Viaţa liberă" a prezentat în cadrul serialului "Familia Bugetărescu" numeroasele relaţii de rudenie existente în instituţiile gălăţene. De atunci şi până astăzi, acestea nu numai că nu s-au redus, ba chiar au luat o amploare fără precedent. Angajările la stat pe bază de rudenie (situaţia este similară în toată ţara) au crescut an de an, în ciuda unor restricţii adoptate mai mult de ochii lumii, care au fost "fentate" româneşte, prin transferul celor care intrau sub incidenţa legii între instituţii care nu au acelaşi "stăpân" sau prin pseudoconcursuri anonimizate, la adăpostul regulamentelor GDPR.

La instalarea guvernului Bolojan, românilor li s-a dat speranţa că această cangrenă instituţională, generatoare doar de corupţie şi incompetenţă, se va reduce, iar administraţia, de la cea locală la zecile de direcţii şi ministere, va reintra în normal. Au trecut, însă, şase luni şi nu s-a întâmplat nimic, în afară de discuţii sterile despre cât de mare (sau mai degrabă mic) să fie procentajul de disponibilizări.

Nu mai departe de luni seara, după ce premierul a anunţat (din nou, pentru a nu se mai ştie câta oară!) că a finalizat proiectul reformei în administraţie, trei miniştri social-democraţi au refuzat să semneze documentul, care astfel s-a blocat încă o dată. Ulterior, o şedinţă a liderilor coaliţiei de guvernare, convocată de urgenţă, a stabilit o nouă variantă, care prevede, aşa cum era de aşteptat, o mulţime de excepţii, în mai multe zone vizate iniţial de restructurări.

Mai mult, în noua formă a proiectului nici nu se mai menţionează vreo reducere de personal, ci doar o scădere cu 10% a cheltuielilor. Şi cum dezmăţul financiar din instituţiile publice româneşti este binecunoscut, nu este deloc exclus ca această reducere a cheltuielilor să se facă prin renunţarea la achiziţia de panseluţe şi borduri, nu prin disponibilizări, care în prima variantă anunţată public ar fi afectat, în unele cazuri, până la 40% dintre angajaţi, cifră care s-a tot redus, până a ajuns la zero.

Astfel, "familia Bugetărescu" rămâne în continuare la butoane, sfidând atât bunul-simţ, cât şi pe salariaţii din economia reală, care trag din răsputeri să menţină România pe linia de plutire. Probabil, cu mari "eforturi", lefurile angajaţilor de la stat nu vor mai creşte anul acesta ca Făt-Frumos, dar ele sunt oricum suficient de mari încât mult clamata "austeritate" naţională să nu-i afecteze absolut deloc. Iar la anul, odată cu schimbarea de guvern, dezmăţul se va relua, prima măsură fiind, cu siguranţă, recuperarea "pierderilor" din 2026.

Şi, după ceea ce am văzut în aceste ultime luni de "negocieri", este destul de clar că o reformă reală a administraţiei nu se va putea face în România decât dacă va fi impusă explicit de vreo instituţie financiară internaţională, gen Banca Mondială, FMI sau marile agenţii de rating. Ai noştri sunt deja prea încuscriţi în întregul sistem bugetar ca să mai poată realiza ceva!

Citit 1590 ori Ultima modificare Marți, 17 Februarie 2026 17:53

Mai multe din această categorie:

9 comentarii

  • postat de Iancu Jianul
    Miercuri, 18 Februarie 2026 23:18
    5.13.130.***
    Noi avem 60MIL-E deficit! Italia are 300! Si au salariu PESTE AL NOSTRU! Suntem chiar asa de PROSTI si retarzi! Cu asa natie se poate tot cu psidhedei18%! Pacat ca prostia nu doare dar NE DOARE! URAT!
    0
    1
  • postat de Quaestio
    Miercuri, 18 Februarie 2026 16:28
    86.124.200.***
    Romania (si noi toti) suntem captivii unor ...Clanuri de Politicieni + primari + directori(fara numar) care , AU SECAT banul public/bugetul .
    Ca e din munca sau noroc ...cauta sa ti-l FURE tot .
    0
    6
  • postat de Un roman
    Miercuri, 18 Februarie 2026 12:45
    151.29.23.***
    De 36 de ani PSD și-a consolidat poziția în țară și acum se opune la orice propunere de-a lui Bolojan. Ce reformă? Banii, rudele și distracția contează! FMI, vine, pleacă și gata! Clasa politică...
    0
    22
  • postat de Vrem alegeri anticipate. Gata cu PSD!
    Miercuri, 18 Februarie 2026 11:57
    86.124.201.***
    PSD a prins curaj. Este momentul ca Bolojan sa demisioneze, iar presedintele sa ceara PSD sa faca guvern. Anticipatele bat la usa, iar presedintele nu se poate ascunde!!
    16
    5
  • postat de Bă noi suntem proști cu coarne mă ,adică si prosti si urâti.
    Miercuri, 18 Februarie 2026 11:05
    128.127.119.***
    Bă proști mai suntem.Aaaașteptăm să vina alții să ne scape de o camarilă pe care o toooot votăm de 35 de ani,si când am vrut să scăpăm cumva,au anulat alegerile,si candidatul care promitea mult.
    15
    7
  • postat de Ei duc greul acestei tari, impingand dosarele, grele, la prescriptie, vezi dan sova si nu numai
    Miercuri, 18 Februarie 2026 10:29
    82.79.138.***
    Interesanta statuia, potrivita perfect cu justitia cu magistratii ce o compun si poporul vlaguit si plin de datorii, dar ei, salarii si pensii ce nici in vestul europei nu sunt,ei construesc aceasta t
    1
    18
  • postat de un cetatean
    Miercuri, 18 Februarie 2026 09:32
    89.137.231.***
    Curajos articol.Mai ales ca la Galati e o reduta importanta a PSD.Asa este,doar FMI ne scapa de aceasta molima bugetoasa.
    3
    28
  • postat de PSD-ul e la Galati !
    Miercuri, 18 Februarie 2026 08:29
    86.124.201.***
    Prin demisia guvernului Bolojan și venirea unui guvern PSD -AUR sigur se va intra in blocaj financiar.Scaparea noastra fiind Fondul M.I. prin masuri reale si NECESARE.Altfel sărăcesc doar sărăcii.
    1
    30
  • postat de Minciuna de stat costă
    Miercuri, 18 Februarie 2026 07:43
    5.13.144.***
    Fiindca minciuna de stat costa. Suntem in recesiune. Datoria publica a depasit 60%, ca urmare trebuie blocate total toate angajarile la stat si reduse clar cheltuielile.
    4
    36

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.