Toma Necredinciosul pleacă în vacanţă

Toma Necredinciosul pleacă în vacanţă
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Evident, subiectul zilei este conflictul din Orientul Mijlociu, cu tot ceea ce decurge de aici, inclusiv costurile la care mă refeream chiar săptămâna trecută, într-un alt articol de fond (https://www.viata-libera.ro/editorial/257267-cat-costa-o-pace-impusa-de-sua). Cu câteva zile înainte, joi, 19 februarie, într-o discuţie cu un profesor universitar, rememorasem situaţia din fosta Iugoslavie şi primele bombardamente ale NATO, cu SUA în prim-plan, pe care, absolut întâmplător, le prezisesem - în scris - exact în ziua în care au avut loc. Profesorul în cauză m-a întrebat dacă mi s-a mai întâmplat asta, de-a lungul carierei.

Ei bine, chiar aşa de aproape, nu. Dar mi s-a întâmplat destul de des să intuiesc destul de bine ce urmează să se întâmple. A fost aşa cu căderea FNI, cu problemele unor bănci comerciale, precum şi ale celebrelor cooperative de credit. Evident, nu era vorba de vreo magie, ci de urmărirea atentă a unor entităţi despre care scriam zilnic şi a unor fenomene pe care, dacă îţi cunoşteai bine meseria, le puteai prevedea, în limite rezonabile, desigur. Ceea ce era însă mai greu şi rămâne foarte problematic, mai ales în contextul informaţional actual, este să convingi oamenii că ai dreptate. De ce mai multe ori, reacţia va fi de neîncredere şi chiar de furie.

Degeaba scrie presa despre ascuţirea conflictului din Orientul Mijlociu şi despre iminenţa unor atacuri, dacă cetăţenii obişnuiţi nu cred. De ce nu cred, este complicat de explicat în câteva rânduri, dar să spunem că este uman să avem speranţa că nimic rău nu ni se va întâmpla tocmai nouă. Dacă nu suntem paralizaţi de anxietăţi sau cei mai mari pesimişti din univers, la fiecare zbor cu avionul, chiar dacă ne este frică, ne vom spune în sinea noastră că, potrivit statisticilor, acest tip de călătorie este cel mai sigur. De ce multe persoane, deşi ştiau că situaţia nu este deloc stabilă în Orientul Mijlociu, au plecat acolo, fie în vacanţă, fie din raţiuni de afaceri ori medicale etc?

Pe de o parte, fiindcă, mai ales în cazul excursiilor organizate, banii sunt daţi, evident, dinainte, şi nimic nu detestă românul mai mult decât să iasă în pagubă. Pe de altă parte, pentru foarte mulţi, nici timpul liber nu este chiar o comoditate uşor de obţinut, mai ales unul care să corespundă cu vacanţa copiilor.

În fine, nu este un secret că Emiratele îşi fac reclamă pe toate căile posibile, pentru a convinge potenţialii turişti să vină. Folosesc influenceri de pe reţelele de socializare, mijloace AI şi alte variante tehnologice, introducând şi comerţul online în aceste campanii, astfel încât, chiar dacă nu vin să viziteze, ţintele măcar să cumpere bunuri provenind de aici. Este foarte greu să crezi că ţi se poate întâmpla ceva rău, când în reclamele pe care le vezi constat pe telefon totul este roz, cerul e mereu însorit, se scaldă toată lumea în lux şi opulenţă. Şi, pentru că istoria se repetă, mai ales atunci când nu învăţăm din ea, cel mai probabil, la următoarea criză, ne vom afla într-o situaţie similară.

Citit 151 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Martie 2026 15:34

Mai multe din această categorie:

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro