Duminică după-amiază, pe o stradă din centru. O aliniere nefericită a astrelor a făcut ca, în condiţii de trafic aproape zero (dată fiind ziua de sărbătoare, soarele puternic şi ora de siestă), un biciclist de aproximativ şaizeci de ani să dea peste o doamnă care i s-a ivit în faţă dintre maşinile parcate. Bărbatul, ale cărui reflexe nu au mai funcţionat ca în tinereţe, s-a izbit de asfalt, dar s-a ridicat pe propriile picioare, vizibil afectat de căzătură, în timp ce doamna, acuzând dureri mari la un picior, nu a mai putut fi ridicată de la pământ decât cu targa celor de la ambulanţă. Cum spuneam, o întâmplare nefericită, cum se întâmplă poate de zeci de ori într-o zi.
Ceea ce a surprins a fost răspunsul peste aşteptări al poliţiei gălăţene: trei maşini cu girofar au venit la locul incidentului, toate aparţinând poliţiei „mari”, nu celei locale. O prezenţă disproporţionată faţă de - să mă scuze cei implicaţi direct în evenimentul rutier de duminică - importanţa respectivului incident. Ar fi fost de dorit ca o astfel de prezenţă a autorităţilor (de orice fel) să se facă simţită mai degrabă în cazul bubuiturii de luna trecută, care a speriat Galaţiul şi încă două judeţe. Să fi fost cineva atunci care să spună, cu subiect şi predicat, ce s-a întâmplat. N-a fost să fie.
Pornind de la cele două evenimente menţionate, nu mă pot opri să mă întreb cum ar reacţiona autorităţile locale în cazul, Doamne fereşte!, al unui atentat terorist în genul celui de sâmbătă, din Londra. Sau cum am proceda noi, fruntaşi la plăcinte pe Facebook, dacă ne-am pomeni faţă în faţă cu vreun fanatic care ar flutura o armă lângă noi, fie ea „chiar” şi un cuţit. Bine ar fi nici să nu aflăm vreodată cum ar fi, iar noi să rămânem la „terorismul” nostru domestic, cel cu hârtii pe care suntem obligaţi să le plimbăm pentru propăşirea instituţiilor de stat. Să fie nevoie de O LUNĂ pentru ca un document să ajungă între două sedii ale aceleiaşi instituţii, peste stradă una de alta! Sau să ţi se ceară încă o copie a unui act pe care l-ai depus, efectiv, în aceeaşi încăpere, dar la biroul cu jumătate de metru mai la stânga! Dacă nici ăsta nu e un fel de terorism, atunci ce mai este?
