Bombele de cauciuc ale PSD-ului

Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Circula la un moment dat un banc cu bomba de cauciuc. Cică americanii şi ruşii erau în conflict şi se ameninţau reciproc: americanii, cu bomba atomică, iar ruşii, cu bomba de cauciuc. Pe scurt, după ce americanii aruncă şi a treia bombă atomică în Rusia, care face un milion de morţi şi zece milioane de răniţi, se hotărăsc şi ruşii să arunce bomba de cauciuc în SUA, iar la Radio Moscova se face apoi bilanţul: treizeci de milioane de morţi şi răniţi, şi bomba încă mai sare.

De la alegeri încoace, cele două guverne PSD ne tot „ameninţă” periodic cu câte o bombă. Nu de cauciuc, ci cu bani, dar toate al naibii de... săltăreţe. A fost mai întâi „mama tuturor bombelor”, cea din campanie, conform căreia România urma să devină, în numai câţiva ani, un fel de El Dorado. Să ne aducem aminte doar câteva promisiuni, un fel de „Dacă doriţi să revedeţi...”: salariu mediu de aproximativ 4.000 de lei în 2020; dublarea punctului de pensie încă de anul viitor; impozit zero pe venit pentru românii cu salarii sub 2.000 de lei; în plus, pentru medici şi IT-işti, impozit zero pe venit din ianuarie 2018; salarii majorate pentru profesori de la 1 iulie 2017; TVA de 0% pentru vânzarea de locuinţe, publicitate şi îngrăşăminte şi pesticide; creşteri anuale de 20% pentru bugetari plus bonusuri şi tichete de vacanţă; impozitul pe gospodărie şi cei 35.000 de consultanţi fiscali etc. etc. La aproape toate s-a renunţat sau au date uitării, din motive care erau clare pentru toată lumea încă de la început: nu sunt suficienţi bani în România pentru aşa ceva. Numai onor guvernanţii continuă să se încăpăţâneze şi mai lansează câte o bombă, care sare puţin şi apoi se dezumflă. Taxa de solidaritate - s-a renunţat la ea, oricum nu era clar pentru nimeni ce şi cum. „Naţionalizarea” pilonului II de pensii - o bombă grea, dar dispărută foarte repede, cu scandal. Impozitarea suplimentară a produselor cu impact negativ major - la fel, pierdută în ceaţă. Înlocuirea impozitului pe venit cu cel pe cifra de afaceri - pa şi pusi, după ce ne-a tras şi Europa puţin de urechi. Cea mai recentă bombă fiscală este că guvernul pregăteşte introducerea pentru angajatori a obligației de a plăti contribuții CAS și CASS la nivelul salariului minim, astăzi de 1.450 lei, pentru salariații cu timp parțial de muncă, indiferent dacă remuneraţia este sub nivelul salariului minim. O fi asta ultima? Probabil că nu, că fabrica de bombe parcă lucrează în plin.

Citit 2408 ori Ultima modificare Vineri, 14 Iulie 2017 16:24

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.