Unde ne reciclăm aleşii?

Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Dusseldorf, Istanbul, Praga, Stuttgart, Sofia, Bruxelles… Nu, nu sunt destinaţii de vacanţă! Sunt marile oraşe în care, în primele opt luni ale acestui an, au ajuns, pentru câte două-trei zile, reprezentanţii Primăriei municipiului Galaţi. De unde ştiu? Din achiziţiile publice pentru biletele de avion pe care administraţia locală le-a făcut – în majoritate de la aceeaşi agenţie de turism.

Cine ne-a reprezentat, de ce s-a dus şi mai ales cu ce ar trebui să fie mai câştigat Galaţiul pentru că ai lui reprezentanţi au fost acolo, ei… asta-i mai greu de spus!

Iată, de pildă, la Dusseldorf a fost, în perioada 18-20 august, chiar primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu. Şi paradoxal, luni dimineaţă, comunicativ din fire cum îl ştim, tot ce-a găsit de transmis gălăţenilor, edilul urbei, pe contul său public de Facebook a fost un entuziast: „Dragi gălăţeni, vă urez să aveţi parte de o săptămână aşa cum vă doriţi!”.

Frumos. Elegant cât de cât! Dar parcă tot mai mult aş fi vrut să aflu ce-a făcut la Dusseldorf. Am întrebat, staţi liniştiţi, şi... încă mai aştept un răspuns. Măcar vă pot spune că biletul de avion a costat aproape 300 de euro fără TVA. Deci n-a fost scump!

Ca să fie clar: e foarte bine că aleşii au trecut graniţa! Numai pentru faptul că numele Galaţiului s-a auzit la evenimentele la care au participat şi tot e un câştig! În locul aleşilor aş fi purtat un tricou inscripţionat faţă-spate cu numele GALAŢI – nu logo-ul acela deprimant! – măcar să-i fac și eu curioşi!

Fără băşcălie, dacă aleşii învaţă din străinătate cum să tundă buruiana de pe spaţiile verzi, înainte de a se transforma în hăţişuri, cum arată un transport public civilizat şi ce frumos poate fi un trotuar fără gropi, fără gunoaie, fără rahaţi şi fără autoturisme cocoţate pe el, suntem câştigaţi! Poate o să-i apuce ambiţia să facă la fel şi la Galaţi! Ce bine-ar fi!

Sigur, o să-mi spună cârcotaşii, pentru asemenea lucruri normale nu-i musai să te duci la Dusseldorf ori Stuttgart! Poţi să mergi, de pildă, până la Cluj! Sau la Sibiu! Inclusiv cu avionul, că au aeroport!

Una peste alta, îmi vine în minte expresia aceea de dinainte de '89, când reciclare nu însemna doar procesul tehnologic prin care deşeurile erau reutilizate şi valorificate, ci în primul rând „perfecţionare profesională”. De aia mă întreb: unde ne reciclăm aleşii?

Citit 1527 ori Ultima modificare Miercuri, 23 August 2017 21:06

Mai multe din această categorie:

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.