Traian Băsescu, fostul preşedinte al României, îşi scuza acum câţiva ani fiica, pe Elena Băsescu (EBA), pentru "succesurile" pe care le enunţa pe la televiziuni. Petre Daea, ministrul Agriculturii, îşi scuză acum fiica, pentru că le-a cerut colegilor de la AFIR câte 10 lei ca să plece în Vama Veche. Că e tânără şi exuberantă! Iar cireaşa de pe tort sau bomboana de pe colivă vine de la Liviu Dragnea, care detestă DNA-ul pe motiv că vrea să îi închidă copilul. Pentru fapte de corupţie!
Într-o ţară în care partidul conduce, miniştrii acuzaţi de corupţie nu sunt forţaţi de nimeni să îşi dea demisia, ba mai mult, au drept de semnătură în continuare, iar politicienii, indiferent de partidul de provenienţă, îşi angajează rudele în funcţii publice, cât de greu este să fii neam cu oamenii implicaţi în politică?
Acum nici două săptămâni, preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, anunţase că a semnat un decret prin care politicienilor le este interzis prin lege să îşi mai angajeze rudele în funcţii publice. O măsură bună, de altfel, pentru că duce la evitarea favoritismului şi a nepotismului. Unii membri ai PSD, dar care se ocupă mai degrabă cu postatul pe reţelele de socializare decât cu implicarea în viaţa socială, au sărit repede şi au anunţat că această măsură există deja şi în România, ceea ce înseamnă, evident, că noi le-am luat faţa francezilor şi că suntem mai buni decât ei. Şi mai corecţi!
Atât de corecţi încât iubita fratelui prefectului de Arad tocmai a fost numită inspector şcolar pe probleme de management fără concurs, fiica lui Petre Daea lucrează la AFIR, Ruxandra Ţuţuianu, fiica fostului ministru al Apărării, este consilier juridic la Primăria Bucureşti, Delia Iordache, fiica fostului ministru al Justiţiei, Florin Iordache, lucrează la cancelaria BNR, avocatul Cristian Winzer, apropiat al lui Liviu Dragnea, a fost propulsat în vară în funcţia de secretar de stat în Ministerul de Externe, deşi are experienţă zero în diplomaţie, iar exemplele pot continua.
Dacă ne gândim la afirmaţia de mai sus, ar însemna că oamenii politici din România încalcă, cu bună ştiinţă, legea. Aşadar, cât de greu o fi să fii rudă de politician?

Cât de greu este să fii rudă de politician

Viaţa Liberă
Articole recente - Viaţa Liberă
- Criza buletinelor are urmări serioase. Gălățenii se împrumută la cămătari. PAMFLET- Protecție eficientă, la PREȚ MAI MIC!
- ANUNȚ ANGAJARE
- „Viaţa liberă” vă urează o primăvară cât mai frumoasă!
- Un specialist crede că Galațiul își pierde tradițiile. „Autobuzele hibrid nu prea iau foc!”. PAMFLET
2 comentarii
-
postat de crystal
Miercuri, 27 Septembrie 2017 16:20
95.77.107.***
Link la comentariu
13
ati uitat sa mentionati de zecile poate sutele de soferi din tara, lingai ai celor ce se autointituleaza politicieni si care au ajuns din simpli soferi ,politicieni.
La Romanica e care pe care, fura cat poate, de unde poate,, baga pe cine poate si pe unde poate . Dezastru total , si se mai plange ciuma rosie ca are ce are DNA-ul cu ei dupa ce fraudeaza alegeri pe banda de la revolutia din 89 si fura miliarde.
Migratia romanilor continua si se aseamana oarecum cu cea a sirienilor. -
postat de eroare sau greseala
Miercuri, 27 Septembrie 2017 03:30
69.122.219.***
Link la comentariu
16
La si altii erau de amintit si numele odraslelor politicienilor galateni.....Paslaru, Cubasa...etc