Dănuţ Lungu

Dănuţ Lungu

Dulcea limbă gimnastică

Marți, 01 Martie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Să ne iasă o primăvară cum ne-o tot doream din 2020 încoace, de când cu răspândirea virusului universului! Să nu ne iasă pe nas, să se potolească nebunul de la Răsărit! Nu, nu-s rezoluții, poate și pentru că nu-mi place să pozez în ins prețios. Așa să ne ajute! * Cu zgomote, elan muncitoresc și cu empatie cât casa. Astfel trebuie aplaudați compatrioții mei care, văzându-și vecinii la ananghie, și-au dat și cămașa de pe ei. Deh, s-a nimerit să fie un început d ...

„Atenție la neatenție!”

Luni, 28 Februarie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Respect pentru ai noștri care au primit în gazdă refugiați ucraineni, respect pentru compatrioții care le-au oferit o farfurie cu de-ale gurii amărâților care sunt prea departe de țelurile conducătorilor. Ei nici nu contează, de fapt, chiar dacă în mesajul oficial sunt pomeniți și folosiți drept muniție pentru șantajul emoțional, aceasta fiind una dintre instituțiile fundamentale într-o conflagrație. Atât aș avea de comentat: e de preferat să nu te lauzi pe Facebook c ...

No, bine, și ce țipi așa?

Sâmbătă, 26 Februarie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Nu știu ce și cum despre război. E vorba de suferința oamenilor de rând, oameni care nu mai visau ca în 2022 să se tragă cu pistoale-mitralieră și cu grenade. Anticipez că nu va ține mult. Și că nu se va compara cu efectele economice pe care le vom resimți așa cum n-au făcut-o bunicii sau străbunicii noștri. Altfel, să-ți atârni steagul Ucrainei la poza de profil de pe Facebook e cinism. O ipocrizie care nu-i ajută pe amărâții la fel de vinovați ca mine, ca dumneavoa ...

Când îi ții păcii degetele cruciș

Vineri, 25 Februarie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Am citit replica unui coleg de breaslă, ieri-dimineață. Pe Facebook, firește, apariția rețelelor sociale fiind păguboasă pentru mulți dintre jurnaliști. Acolo nu mai există filtru, cap limpede, corectură - ce ai în gușă, se găsește și în căpușă. "Mai e vreun imbecil să întrebe pe ce post de televiziune se dă războiul?", întreba el cu o retorică de rigolă. I-a comentat un alt internaut, i-a dat peste nas că nimeni nu și-ar fi dorit un război și că varianta unei ...

Ori suntem atenți unde trebuie, ori nu?

Joi, 24 Februarie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Ce-i asta? Ambasadorii din Franța, Germania, Italia și Marea Britanie îi cer Guvernului României despăgubirea furnizorilor de energie care au compensat facturile. A, iertare, presa mainstream națională nu scăpase ieri, până pe la ora 16.00, nicio vorbuliță. Cu excepția câtorva site-uri, printre care și G4Media.ro. Încă o dată, vă rog, să mă iertați: noi, de fapt, trebuie să fim atenți exclusiv la ce se întâmplă în Donbas. Priceput. * Excelent puncta un prieten pe Fa ...

Când îți face poza cu ochiul

Miercuri, 23 Februarie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Până la urmă, pare că asistăm la o partidă de șah în care pionii se mută singuri. Teritoriile separatiste din Ucraina se închinau de multă vreme la poza lui Putin, acum a venit vremea ca și tabloul din perete să le facă semn cu ochiul. Ăsta fu războiul, bade? * Citeam încă de la începutul iernii că miza ar fi oprirea într-o fază intermediară a conductei de gaze Nordstream 2. Noul cancelar al Germaniei a anunțat ieri că proiectul trece pe "hold", că recunoașterea inde ...

Bine c-a nins și la Păltiniș!

Marți, 22 Februarie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Cumva, și generația actuală e datoare cu un răzbel. Nu știu când și cum, dar el, conflictul, ar trebui să înceapă. Asta înțeleg din comunicarea oficială. Unii oameni fac eforturi extraplanetare, iar băgatul bățului prin gard ar trebui considerat sport olimpic. Abia s-a terminat o nouă ediție dedicată jocurilor de iarnă. * Biden și Putin s-ar putea întâlni joi, acest rendez-vous politic la cel mai înalt nivel fiind organizat de Macron. Asta înseamnă să-ți iubești se ...

Mai devreme sau mai Târziu?

Luni, 21 Februarie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Era chestiune de timp până când mirajul puterii urma să-și scuture coada și în cabinetul nr. 1 al singurului partid aflat în creștere. Despre AUR este vorba, HAUR, cum îi spun compatrioții ipocriți care, altfel, condamnă orice aluzie la adresa unei anumite comunități salutate în weekend de însuși boss-ul de la Cotroceni. Târziu și Simion se ceartă pe butoanele formațiunii-surpriză a ultimului scrutin parlamentar. Mai devreme sau mai Târziu se va rupe, vor răsări aripi ...

Dezvățarea de neînvățare

Sâmbătă, 19 Februarie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Exemplu de băgare în seamă. Bogdan Aurescu, ministrul român de Externe, cel care fuma trabuc cu mănuși chirurgicale, a declarat la CNN: "România a fost implicată în pregătirea documentului pe care SUA l-au înmânat Rusiei." Eram și noi în camera în care a fost redactat actul, geamul fusese deschis de un cetățean de-ai noștri sau poate vreo femeie de serviciu de naționalitate română pregătise cafelele? Altfel, nu găsesc noima acestui enunț plictisitor.  * Tot pe acolo a ...

Ignoranță arătată în public

Vineri, 18 Februarie 2022 00:00 | Publicat în Baba arde și țara se piaptănă
* Nu se mai ține păruiala cu grenade de la granița Ucrainei, iar unii suferă, or, nu e vorba de ruși. Alții insistă ca la un spectacol care nu suportă decât maximum amânare, nicidecum anulare: "Domn'e, eu am bilet, ce se întâmplă?" E util, totuși, să mai stăm un pic în tensiune - până atunci ni se transmite că războiul a fost reprogramat pentru o zi în care condițiile meteo vor fi propice. * Pentru un fost ministru, ex-europarlamentar și exponent al noii generații de pol ...
Pagina 33 din 545