Ieri m-am surprins holbându-mă la televizor din picioare. Nu mi s-a mai întâmplat niciodată. O oră am stat cu fălcile încleştate, privind la revolta care se întâmpla la Chişinău. Mă gândeam la tot felul de bazaconii. De la perspectiva ca până la lăsarea nopţii Voronin să cedeze şi să fugă în Belarus, o lovitură de stat, desant rusesc, morţi, mulţi morţi, să-i auzim pe tinerii de-acolo proclamând unirea cu România, şenile, tunuri, Kremlinul acuzând România că e ...