35 de posturi vacante sunt puse la bătaie pentru viitorii poliţişti din sursă externă * Toate posturile sunt în mediul rural * Ineditul examenului: fiecare candidat trebuie să îşi aleagă din start comuna unde va munci în următorii ani, dacă va fi admis La aproape zece ani de la ultimele angajări în poliţie pe calea recrutării din sursă externă, civilii au din nou ocazia de a încerca intrarea în sistem fără a fi urmat, în prealabil, studiile vreunei şcoli pregătitoare ...
Platforma Acţiunea Civică a Tinerilor (PACT), lansată oficial în urmă cu aproximativ două luni, care se axează pe o promovare a politicii cetăţenilor şi a cărei misiune, conform reprezentanţilor săi, este de "a reda România cetăţenilor săi", a ajuns, ieri, şi la Galaţi. Sebastian Burduja (foto centru), unul dintre fondatorii acestei mişcări civice, care a decis să revină în România după 12 ani petrecuţi în Statele Unite ale Americii, care de altfel a activat şi în ...

A sosit momentul să mă implic. CANDIDEZ!

Miercuri, 23 Martie 2016 07:30 | Publicat în SOCIETATE
A sosit momentul să mă implic în viaţa cetăţii, refuz să mai stau deoparte şi să lustruiesc canapeaua cu turul pantalonilor sau să închid ochii la furtul generalizat ce se practică din toate direcţiile. Vreau să candidez pentru ca oamenii din jurul meu să nu se mai simtă singuri în faţa unei administraţii câinoase. Îmi doresc ca cei care mă vor vota să beneficieze de condiţii decente de trai, de şcoli în care copiii lor să nu mai consume lapte expirat, profesorii să ...

Alegătorii nu sunt proşti

Sâmbătă, 19 Martie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Calendarul arată foarte clar că suntem abia în luna martie. Am senzaţia însă că toţi candidaţii din oraşul nostru care îşi doresc să ocupe fotoliul de primar au uitat să citească. Şi asta pentru că au confundat luna martie cu luna mai, atunci când, teoretic şi legal, începe campania electorală. Dar ce importanţă mai are faptul că până atunci mai e şi luna aprilie la mijloc, dacă oamenii au atât de multe lucruri de spus? Deşi exemple sunt multe şi aş putea să le t ...
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a organizat pe 2 martie concurs pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte-director general ai caselor de sănătate judeţene. Funcţii  erau ocupate interimar după decizia 30 octombrie anul trecut, când ca urmare actualizării indicatorilor de performanţă, contractele de management ale şefilor instituţiilor au încetat, informează gândul.info. După depunerea dosarelor de concurs, pentru proba scrisă s-au calificat 47 de candidaţi. Ace ...
PSD şi UNPR au semnat joi, 4 februarie, un protocol de colaborare privind alegerile locale şi parlamentare, document care cuprinde doar trei puncte. Primul articol prevede negru pe alb: "pentru alegerile locale din iunie 2016, cele doua partide semnatare convin să lase la dispoziţia organizaţiilor locale modalităţi concrete în care se stabilesc colaborări sau cooperări punctuale, inclusiv candidaturi pe liste comune pentru obţinerea unui număr cât mai mare de voturi, precum şi pent ...

Cine şi cum se-alege în "ţărişoara" Galaţi

Marți, 26 Ianuarie 2016 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Victor Ponta era astăzi preşedintele României dacă n-ar fi existat al doilea tur de scrutin. Chiar şi aici, în aşa-zisul „oraşul roşu”, Klaus Iohannis a câştigat alegerile prezidenţiale în cel de-al doilea tur de scrutin, având peste 4.000 de voturi înaintea lui Ponta. Asta în condiţiile în care, în primul tur, „Victor-Viorel” avea un avans de aproape 18.000 de voturi. Simt nevoia să readuc pe tapet aceste adevăruri în toată această vânzoleală politică legată ...
- Ce v-a determinat, domnule profesor, să  candidaţi? - Am considerat că Legea 1 a Educaţiei nu a fost bine înţeleasă de actuala conducere. Nu a fost citită în profunzime şi aplicată. Din punctul de vedere al finanţării, nu s-a făcut o descentralizare. Nevoile sunt jos, la departamente. Nu pot şti rectorul sau prorectorii ce-mi trebuie mie. Nici promovarea academică nu a fost făcută cum trebuie. Nu poţi să treci într-un interval foarte scurt de un nivel la altul. Performan ...
- De ce credeţi că ar trebui să vă voteze profesorii şi studenţii?- Eu consider că, în actuala conjunctură, vor putea discerne care dintre cei patru candidaţi merită să conducă destinele Universităţii. Sunt interesat să fac o treabă serioasă. Studenţii vor dori să aibă condiţii europene în campus, eu am fost la peste zece universităţi europene şi ştiu ce trebuie făcut. Am ore la două facultăţi cu foarte mulţi studenţi. Am predat întâi la Mecanică, la un progra ...
Postul de referent (curier) din cadrul Compartimentului de Registratură al Consiliului Judeţului Galaţi a atras nu mai puţin de 12 candidaţi, care s-au înscris în concurs în luna decembrie a anului trecut. Dintre aceştia, însă, doar doi vor susţine, pe data de 15 ianuarie, la ora 10,00, interviul, proba decisivă a examenului, după ce trei dintre cei 12 candidaţi au absentat la testul scris, iar şapte au fost respinşi. ...
Pagina 17 din 31