S-a dat drept fratele său, ca să scape de dosar penal

Marți, 13 Octombrie 2020 09:00 | Publicat în JURIDIC
La sfârșitul săptămânii trecute, în timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control, un echipaj al Poliţiei de Frontieră din cadrul Sectorului Foltești, aflat în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe raza localităţii Vlădești, a efectuat semnalele regulamentare de oprire pentru un autoturism înmatriculat în România. La volanul autoturismului era un tânăr care a declarat că nu are documentele de identitate asupra sa. Existând suspiciuni cu privir ...
Foști colaboratori ai lui Emil Jula sunt în stare de șoc la auzul veștii că fostul atacant al Oțelului s-a stins la doar 40 de ani. Lumea sportului a intrat în doliu după ce Gabriel Emil Jula, fost jucător la Oțelul Galați, a decedat la doar 40 de ani. Vestea că Emil Jula s-a stins a picat ca un șoc pentru toată lumea, mai ales că acesta nu dădea semne de nicio afecțiune care să ducă la un astfel de deznodământ. Petre Grigoraș, unul dintre antrenorii săi preferați din c ...

”Olimpic”, un bazin rămas dorință

Miercuri, 19 August 2020 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
”Bazinul Olimpic, a cărui reconstrucție a fost sistată în urmă cu șapte ani, ca de altfel toate bazele Direcţiei Judeţene de Sport şi Tineret vor fi preluate de către Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi” titra, pe 2 iunie 2018, "Viața liberă". Anunțul era făcut după ce Ministerul Dezvoltării propusese Consiliului Judeţean să preia Direcția Județeană de Sport și Tineret, împreună cu toate bazele sportive pe care instituţia le administrează, bunurile patrimoniale ale ace ...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a precizat vineri, 14 august 2020, că respinge categoric afirmaţiile purtătoarei de cuvânt a Ministerului de Externe al Rusiei, Maria Zaharova, privind intenţia de consolidare a prezenţei militare americane şi NATO pe teritoriul României, "inclusiv referirile la pretinsa rusofobie, pe care le consideră total neadecvate în raport cu spiritul cooperării internaţionale şi al dezvoltării paşnice a relaţiilor internaţionale". "Ministerul Afacerilo ...
Un procuror din New York a indicat că îl anchetează pe preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, pentru posibile fraude de asigurări şi bancare, informează dpa. Ancheta, care vizează şi compania lui Trump, este mult mai amplă decât altele în care s-a încercat obţinerea declaraţiilor fiscale ale preşedintelui.Procurorul districtual Cyrus Vance a făcut publică informaţia într-o acţiune în instanţă, argumentând că firma care îi ţine contabilitatea lui Trump trebuie obli ...

Smiley, declaraţii inedite despre relaţia cu Gina Pistol

Duminică, 14 Iunie 2020 11:00 | Publicat în MAGAZIN
Smiley şi Gina Pistol formează un cuplu de invidiat, iar artistul a făcut o serie de declaraţii inedite despre relaţia lor. Smiley şi Gina Pistol formează unul dintre cele mai mai îndrăgite şi apreciate cupluri. Cei doi reuşesc să ne surprindă de fiecare dată cu apariţiile lor din mediul online. De această dată, Smiley a vorbit pentru prima dată despre relaţia pe care o are cu prezentatoarea reality show-ului Asia Express şi a emisiunii de cooking Chefi la Cuţite. Smiley ...
"Cei care nu m-au votat nu au făcut decât să mă ambiţioneze ca în aceşti patru ani să le demonstrez că n-au făcut alegerea cea bună din prima şi, poate, a doua oară îi voi convinge să mă voteze. Sper ca acesta să fie primul mandat dintr-un lung şir", spunea Ionuţ Pucheanu, în noaptea de 5 spre 6 iunie 2016, când a devenit, prin voturile a 23.378 de cetăţeni din cei 97.877 care s-au prezentat la urne, primar al oraşului Galaţi. Dacă pandemia nu ne-ar fi dat vieţile pes ...

Frica vrajbei noastre

Sâmbătă, 04 Aprilie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Potrivit declarațiilor din sfera medicală, nu am ajuns încă în punctul maxim al valului de îmbolnăviri. Cum ar fi, răul cel mare abia urmează. De aceea, este cu atât mai important să respectăm condițiile autoizolării, pentru ca în spitale să ajungă cât mai puţini dintre noi. Din punct de vedere economic însă, efectele sunt deja extrem de vizibile şi foarte serioase. Imposibilitatea deplasării libere şi necesitatea lipsei de contact social au determinat închiderea pe term ...

Măşti şi declaraţii pentru persoanele vârstnice

Vineri, 03 Aprilie 2020 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Locuitorii cu vârste de peste 65 de ani din Tg. Bujor, Moscu şi Umbrăreşti vor primi, începând de astăzi, măşti de protecţie şi declaraţii pentru deplasări. Iniţiativa aparţine primarului din Tg. Bujor, care a anunţat joi, 2 aprilie, că începînd de vineri vor fi distribuite aceste materiale. Primăria are la dispoziţie 1.000 de măşti, fiecare pensionar urmând a primi câte două, alături de două declaraţii pe proprie răspundere, pe care le vor completa atunci când sun ...

Declarații, plăți APIA și dosare AFIR

Miercuri, 01 Aprilie 2020 07:30 | Publicat în ECONOMIE
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) precizează fermierilor că pe lângă câmpul separat, numărul 6, pentru realizarea de activități agricole, mai este prevăzut alt câmp distinct, numărul 9, pentru comercializarea produselor agroalimentare în cazul producătorilor agricoli. ”Totodată, precizăm că persoanele de peste 65 de ani care realizează activități agricole sau comercializează produse agroalimentare își pot desfășura activitățile, cu condiția de a ...
Pagina 1 din 4