Știm că de la educație pornește totul, iar rezultatele nu întârzie să apară atunci când există preocupare din partea dascălilor, dar și a autorităților care trebuie să se implice și să aloce resursele necesare. Iar Școala Nr. 29 este un exemplu de succes. După ce Primăria municipiului Galați a realizat modernizarea clădirii școlii, acum se lucrează la noua sala de sport. Școala Nr. 29 are o tradiție frumoasă în cartierul Micro 19 și este un adevărat reper pentru ...

Robotică educațională pentru elevii din ciclul primar

Luni, 29 Iulie 2024 18:03 | Publicat în EDUCAŢIE
La Colegiul Național "Al. I. Cuza" se desfăşoară proiectul "Good food, good mood", un proiect de tip STEM (Știință, Tehnologie, Inginerie și Matematică), care se adresează elevilor din ciclul primar. Finanțat prin inițiativa "StartONG", lansată de Kaufland, proiectul presupune activități de robotică educațională, prin care va fi promovată în rândul celor mici alimentația sănătoasă. Într-un mediu antrenant, cu ajutorul unor brațe mecanice motorizate, copiii vor cons ...
Academia de Baschet ”Phoenix” Galați a primit vizita elevilor implicaţi în programul „Sport și Educație pentru Viitor”, lansat de SC Oțelul Galați, Facultatea de Educație Fizică și Sport și Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității ”Dunărea de Jos” din Galați. Programul este unul social și susține liceenii proveniți din mediile defavorizate în accesarea educației sportive, vizând județele Galați, Buzău, Tulcea, Brăila și Vr ...
Ediția a IV-a a proiectului școlar ”Fondul Științescu” Galați despre ştiinţă, tehnologie, inginerie, artă sau matematică a poposit și la Liceul Tehnologic „Radu Negru” din municipiul nostru, care derulează, în colaborare cu şcolile partenere din judeţ, un proiect referitor la culturile hidroponice de plante.  Este cunoscut faptul că „Fondul Științescu” finanțează proiecte care fac știința mai atractivă pentru elevi și își propune să aducă mai aproape tin ...

Galațiul, în perioada investițiilor record în educație

Vineri, 26 Iulie 2024 07:05 | Publicat în Regional
Aproape că nu trece o zi fără să aflăm despre o nouă investiție care se realizează în domeniul educației în orașul nostru. De curând au început lucrările și pentru modernizarea Grădiniței „Step by Step” din cartierul Micro 19. De altfel, Primăria municipiului Galați a pus un accent deosebit în ultima perioadă pentru astfel de proiecte dedicate copiilor. Când aflăm despre o nouă grădiniță sau școală că a intrat în modernizare nu putem decât să ne bucurăm cu ...
Marți, 23 iulie, aspiranții la un post în învățământ au aflat primele note obținute la examenul de titularizare din sesiunea iulie 2024. Conform ISJ Galați, la concurs s-au înscris 695 de candidați, însă numai 536 au finalizat examenul. Notele obţinute de aceştia au fost cuprinse între 1,35 și 9,95, examenul de titularizare din acest an având o rată de promovare de 76,5%. Conform surselor noastre, 218 candidaţi au obţinut note peste 7,00, iar 186 au avut note peste 5,00. Ce ...
Emoțiile s-au mai risipit, vacanța s-a instalat mai peste tot în sistemul educațional, dar după ce tragem linie rămânem cu câteva borne importante. Despre investițiile fără precedent din domeniul educației s-a tot scris, acum satisfacțiile sunt de alt fel. Pe scurt, cu riscul asumat al repetiției, însă e un remember dulce: județul Galați se situează pe locul 2 la nivel naţional în privința rezultatelor obţinute la examenul de Bacalaureat, rata de promovare a promoției 202 ...

Școala Nr. 28 Galați, „Școală europeană”

Marți, 23 Iulie 2024 10:18 | Publicat în EDUCAŢIE
Școala Gimnazială Nr. 28 din Galați a obţinut un nou premiu în cadrul competiției naționale "Școală europeană". Competiția, ajunsă anul acesta la cea de-a XIX-a ediție, este dedicată tuturor unităților de învățământ preuniversitar implicate în programele europene din domeniul educației și formării profesionale "Erasmus" și are la bază evaluarea calității și coerenței managementului școlii, reflectat în documentele manageriale, precum și impactul pe care activit ...

181 de profesori gălăţeni s-au înscris la definitivat

Marți, 23 Iulie 2024 07:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Proba scrisă a examenului de definitivare în învățământ, sesiunea 2024, va avea loc miercuri, 24 iulie, începând cu ora 9.00. La nivelul județului Galați, centrul de examen a fost organizat la Liceul Teoretic "Emil Racoviță" (strada Regiment 11 Siret nr. 12-14). La examen s-au înscris 181 de candidaţi, la 29 de discipline. Examenul va avea o durată de patru ore și va conține subiecte de specialitate și de didactica specialității, în conformitate cu metodologia în vigoare. ...

Copiii de 10 care nu ştiu cât fac 2+2

Luni, 22 Iulie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Absolvenţii claselor a VIII-a au susţinut examenele contând pentru Evaluarea Naţională, rata de promovare fiind în judeţul Galaţi de 79,2%. În cifre absolute, 3.054 de elevi gălăţeni au luat cel puţin media 5.00, din cei 3.854 prezenţi la examene (şi 4.069 care au finalizat cursurile gimnaziale). Rezultatul este unul bun, care ne plasează printre cele mai bune judeţe din ţară. Cu toate acestea, la o simplă parcurgere a rezultatelor afişate de Ministerul Educaţiei, sar în ...
Pagina 8 din 28