Viaţa privată şi coşciugul pe năsălie

Luni, 16 Martie 2026 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Trăim, de la o vreme, aproape complet în public şi totuşi, culmea, ne agăţăm de dreptul la imagine în situaţii absolut hilare. Pe de o parte, punem pe reţelele de socializare tot sau aproape tot, de la naştere până la moarte, fără filtru şi uneori fără minima grijă pentru sensibilităţile celorlalţi, iar, pe de altă parte, avem pretenţia să ne fie protejate imaginea şi informaţiile personale, într-o epocă în care, practic, fiecare mişcare ne este cumva înregistrat ...
UPDATE: ora. 17.00: Alexandru George Ciobanu, deținutul evadat azi dimineață și căutat în tot județul, a fost capturat în jurul orei 16,30, în Miro 16. Cei care i-au dat de urmă au fost polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, care l-au reținut ș l-au condus în Penitenciar.  ”În legătură cu fapta săvârșită, administrația Penitenciarului Galați a informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate, fiind totodată sesizat și Parche ...
Șoferii care folosesc arterele principale din oraș drept piste de raliu au avut parte de emoții la finele săptămânii trecute. Echipajele Poliției Rutiere au stat la pândă în fiecare noapte și au reușit, în câteva cazuri, să îi tragă pe dreapta pe inconștienții care ”zburau” pe carosabil. Doar trei dintre ”piloții” de ocazie au rămas pietoni. Coșmar pentru cei care locuiesc pe marile artere din Galați, pentru șoferii care au drumuri prin oraș la ore târzii și c ...
Odată cu modificările aduse Codului Penal privind regimul infracțiunilor la regimul rutier, s-au intensificat acțiunile poliției în trafic privind controlul la alcoolemiei si stupefiante în rândul șoferilor. Echipajele acționează alături de medicii de la Ambulanță și în unele cazuri chiar însoțiți de jandarmi. Chiar în urmă cu câteva minute, un astfel de dispozitiv a fost sesizat în zona de nord a orașului, deplasandu-se dinspre Intersecția Fara Rost spre strada Aurel V ...