Anul 2019, al doilea cel mai călduros din istorie

Duminică, 12 Ianuarie 2020 17:30 | Publicat în SOCIETATE
Anul trecut a fost al doilea cel mai călduros an din istoria înregistrărilor meteorologice şi a încheiat cel mai călduros deceniu din această istorie ce a început în secolul XIX, a anunţat Copernicus Climate Change Service, sistemul de monitorizare a climei din cadrul Uniunii Europene.Rezultatele arată că media globală a temperaturii aerului de suprafaţă în 2019 a fost cu 0,04 grade Celsius mai mică decât în ​​2016, cel mai călduros an, însă după un episod El Nino deos ...

Virgil Madgearu - selecţiuni din arhivele Siguranței

Vineri, 13 Decembrie 2019 08:00 | Publicat în CULTURA
Virgil Madgearu rămâne o personalitate definitorie a spectrului politic din perioada interbelică. Absolvent al Liceului “Vasile Alecsandri” din Galaţi, şi-a continuat studiile în Germania, la Universitatea din Leipzig, unde, în 1911, a susţinut teza de doctorat cu lucrarea “Zur industriallen Entwicklung Rumäniens” ("Cu privire la dezvoltarea industrială a României"). La 29 de ani, în urma unui concurs, a ocupat postul de profesor la Academia de Înalte Studii Comerciale şi ...

Iniţiativă de promovare a istoriei şi personalităţilor gălăţene

Miercuri, 04 Decembrie 2019 00:01 | Publicat în CULTURA
Astăzi, 4 decembrie, de la ora 14,00, în sala de şedinţe a Consiliului Judeţean din str. Eroilor nr. 7, iubitorii onoarei Galaţiului se vor întâlni pentru a-i discuta viitorul, prin perspectiva unui trecut cel puţin interesant! O iniţiativă absolut independentă a unui gălăţean de suflet a găsit, din fericire, o deschidere la autorităţile judeţene şi la cele locale. "Deşteaptă-te, Galaţi!", ne îndemna de pe contul său facebook Cezar Amariei, activist cultural civic, jurna ...

Cine scoate istoria din gunoi?

Miercuri, 13 Noiembrie 2019 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Doi primari ai Galaţiului, Eugen Durbacă şi Dumitru Nicolae, au făcut tot ce le-a stat în putinţă - şi aproape c-au reuşit - să distrugă Palatul „Simion Gheorghiu”. Un al treilea, Marius Stan, i-a construit un empiric pasaj de protecţie, iar cel de-al patrulea edil-şef al Galaţiului, Ionuţ Pucheanu, a încercat şi încă mai încearcă să-l salveze cu fonduri europene. Cam aşa ar suna, pe scurt, istoria ultimilor 25 de ani pentru monumentala clădire ajunsă în ruină din ...

Istoria sturionilor la Dunăre, văzută de caricaturistul Crihană

Vineri, 01 Noiembrie 2019 00:01 | Publicat în CULTURA
30 de lucrări semnate de artistul plastic gălăţean Florian Doru Crihană, reunite sub genericul "Centuries of the Danube Sturgeon" (Secole de sturioni la Dunăre) pot fi văzute în holul Universităţii "Dunătreaa de jos", până la sfârşitul săptămânii. Expoziţia va fi reluată în ianuarie, anul viitor, la Galeriile "Nicolae Mantu".  Vernisajul a avut loc în cadrul conferinţei internaţionale ""Conservarea sturionilor de Dunăre, o provocare sau o povară", organizată de Cen ...

Istorie gălăţeană, descoperită în bibliotecă

Marți, 29 Octombrie 2019 15:00 | Publicat în CULTURA
"EUROSCOLA: Educaţia schimbă vieţi. Aristide Serfioti, un om în slujba oamenilor", proiect al C. N. "Al. I. Cuza", a beneficiat, pe 22 octombrie, de organizarea Filialei "Grigore Vieru" a Bibliotecii "V. A. Urechia", la sediul central, cu implicarea serviciilor săli de lectură, depozite generale, referinţe şi colecţii speciale. Elevii "au fost iniţiaţi în utilizarea, căutarea şi regăsirea documentelor în Catalogul Electronic, au descoperit articole şi mărturii în broşuri şi ...

O istorie a Galațiului spusă ca o poveste

Vineri, 18 Octombrie 2019 11:45 | Publicat în CULTURA
Victor Cilincă, "Abecedar istoric gălățean", Editura Sinteze, ediția a doua, Galați, 2015 Victor Cilincă, remarcabil scriitor și jurnalist gălățean, își destăinuie intențiile de pasionat al Muzei Clio scriind această carte: "O istorie a Galațiului spusă ca o poveste, însă adevărată, istorisită adolescenților, ca s-o spună și ei părinților și bunicilor lor. O lectură cu întâmplări extraordinare, cu care să ne putem mândri, nu cu ani de ținut minte! Nu o înși ...
După ce prietenii noştri francezi au păstrat pe pagina de Facebook a Comité de Jumelage du Pessac, al cărui preşedinte, Jean Bernard Canton, a fost reales recent, o notă a noastră despre Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi, care cuprinde şi două spectacole după cunoscuţi autori francezi - Edmond Rostand şi Geoges Feydeau, începem, la rândul nostru, un serial care să facă mai cunoscută gălăţenilor o regiune fascinantă a surorii noastre de limbă latină, Franţa, m ...
Fostul "Grand Hotel" şi apoi fost sediu al Primăriei, fostul liceu "Al.I. Cuza", fostul Teatru de Păpuşi "Gulliver", fostul restaurant "Bulevard"... Sunt toate clădiri aflate în centrul istoric al Galaţiului şi care au însemnat ceva pentru Galaţi şi locuitorii săi. Toate sunt "foste", au aparţinut unor autorităţi sau instituţii locale, după care au fost retrocedate proprietarilor de drept. Toate sunt acum în conservare, pentru că actualii lor proprietari nu au bani sau idei ca ...
"Chiar mi-au dat lacrimile”, ne-a mărturisit la sfârşit, ştergându-şi cu degetul un abur de emoţie, duminică, o femeie din comuna Gemenele, localitate cu mai puţin de 2.000 de suflete, fostă aşezare geto-dacică Latène, situată la vreo 20 km de Brăila, loc însângerat unde, pe 28 august 1944, combatanţii jandarmi din judeţul Covurlui au învins, cu pierderi de vieţi omeneşti, o uriaşă trupă germană în retragere. Victime, eroi, un prizonier sovietic, fetiţa ucisă, jan ...
Pagina 1 din 48