Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Dragoș Pîslaru, a reacționat ferm la comunicatul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care susținea că România ar fi îndeplinit jalonul privind reforma pensiilor speciale încă din 2023. Oficialul a calificat afirmațiile drept „grave și false”, atrăgând atenția că situația reală este complet diferită, potrivit Mediafax. „Declarația CSM este gravă și falsă. Este inacceptabil ca o instituție a statului să indu ...

Poza zilei. Și treptele Justiției au nevoie de reparații

Luni, 13 Octombrie 2025 15:00 | Publicat în Regional
O fi Justiția legată la ochi, dar cetățenii care au nevoie de ea trebuie să fie cu băgare de seamă pe unde calcă. Mai ales la urcatul și coborâtul treptelor! Până de curând, scările de intrare în Palatul Justiției atentau grav la siguranța picioarelor „împricinaților”, apărătorilor și magistraților. De la finele săptămânii trecute, treptele de la intrarea în instituție au intrat în reparații. Au fost complet decopertate, iar lucrările erau în desfășurare lu ...

Premierul vede finalul pensiilor magistraților la CCR

Sâmbătă, 11 Octombrie 2025 17:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Premierul Ilie Bolojan și-a exprimat încrederea că la următoarea ședință a Curții Constituționale „se va închide” definitiv subiectul pensiilor speciale pentru magistrați. El a subliniat că acest dosar reprezintă un jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență al României, de care depind fonduri de zeci sau sute de milioane de euro, potrivit Digi24.    „Aici sunt trei aspecte pe care le-aș putea puncta. Într-adevăr, rezolvarea pensiilor magistraților este u ...

Statul în vacanță

Vineri, 29 August 2025 11:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Într-o bună zi, România a hotărât să ia o pauză. Nu oamenii, ci instituțiile. Statul, obosit de atâta muncă birocratică, a intrat în grevă generală. Întâi au cedat magistrații. Sălile de judecată s-au golit, iar grefierele au încuiat dosarele în dulapuri. Pârâtul și reclamantul și-au strâns mâna: fără tribunal, amândoi aveau dreptate. În loc de sentințe, s-au împărțit cafele. Apoi profesorii și-au lăsat catalogul pe catedră și au plecat acasă. Școlile s ...
Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a declarat că ministerul nu a fost informat în mod oficial despre protestele pe care le-au anunțat până acum mai multe instanțe și parchete din țară. Marinescu susține că greva nu este permisă în sistemul judiciar: „Orice formă de protest trebuie să asigure continuarea activității judiciare”, a spus el, pentru Digi24.ro. Radu Marinescu a declarat că a văzut în presă anunțurile magistraților cu privire la proteste. „Ministerul Ju ...

Când se supără magistraţii

Joi, 28 August 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
De când cu zâzania din sistemul de justiţie, unde acum unii sunt speciali şi alţii nu prea, ne pricopsirăm şi cu proteste în justiţie. Activitate suspendată la mai multe parchete, printre care şi la cel de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, evident, cu anumite excepţii, fiindcă oamenii sunt totuşi profesionişti, ştiu că fără măsuri preventive, fără arestări, fără decizii privind minorii rezolvate cu celeritate nu se poate. Evident, oamenii au dreptul lor de a protesta, ...
Premierul Ilie Bolojan a avut, luni, 18 august, o întâlnire de lucru cu reprezentanții asociațiilor de magistrați, pe tema reformei pensiilor din sistemul judiciar, care face parte din al doilea pachet de măsuri guvernamentale destinat reducerii cheltuielilor publice, conform Digi24. „Sistemul de justiție are un rol foarte important pentru sănătatea unui stat democratic așa cum este România. Proiectul de lege privind reforma pensiilor magistraților este în linia normelor europene ...

Judecătorii CCR își păstrează pensia

Joi, 14 August 2025 18:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Judecătorii Curții Constituționale a României (CCR) vor rămâne cu pensia actuală, de 80% din indemnizație și venituri, și cu vechimea de 25 de ani necesară pensionării, potrivit proiectului de lege privind pensiile magistraților publicat pe luju.ro.   În schimb, judecătorii și procurorii vor putea ieși la pensie la 65 de ani, cu 35 de ani vechime în muncă, dintre care 25 de ani vechime în magistratură, beneficiind de o pensie de cel mult 70% din venitul net. Proiectul preve ...
Fiul judecătoarei Elena Raluca Costache, președinta Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), cea care a susținut că o eventuală pensie de 11.000 de lei este insuficientă, a fost angajat ca specialist IT la Inspecția Judiciară (IJ), apoi a fost transferat la Curtea Militară de Apel București. La Inspecția Judiciară, el avea un salariu brut minim de 17.000 de lei, plus bonusuri, potrivit presshub.ro. De pe 25 noiembrie 2024, Tiberiu Alexandru Marian (24 de ani) a devenit specialis ...

Țara în care fac dreptate cei nedrepți

Marți, 05 August 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
România trăiește, zilele acestea, un paradox revoltător: cei chemați să apere dreptatea au devenit simbolul nedreptății. Se duce un război rece, dar aprins, între magistrați, pe de-o parte, și liderii politici – premierul Ilie Bolojan și președintele Nicușor Dan – pe de altă parte. În centrul conflictului se află pensiile speciale, acele avantaje greu de justificat într-o țară în care milioane de oameni trăiesc cu sub 3.000 de lei pe lună. Propunerea guvernului de a r ...
Pagina 1 din 2