Go, Catanga, go!

Miercuri, 12 August 2015 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
* Catanga şi alţi lăutari pârâţi ameninţă că vor da bir (sau pârţ) cu fugiţii, în cazul în care ANAF-ul n-o va lăsa mai moale cu ancheta la marii evazioniştii ai republicii. Vreţi să plătim taxe? O să plecăm în străinătate, ca doctorii, susură de sub impozanta-i mustaţă manelista evadată într-o nişă suportabilă, aceea a muzicanţilor de petrecere. Pleci, Catango, şi tu, şi alde Salam şi Guţă? Suntem aproape hotărâţi să vă sugerăm să nu luaţi singuri c ...

INTERLOPII GĂLĂŢENI, în vizorul FINANŢELOR

Marți, 11 August 2015 00:00 | Publicat în ECONOMIE
* Oraşul nostru e cuib de manelişti şi nelegiuiţi, potrivit bănuielilor inspectorilor fiscali Agenţia Naţională pentru Administrare Fiscală (ANAF) le-a pus gând rău interlopilor gălăţeni! Potrivit unui comunicat al agenţiei, inspectorii vor verifica modul în care şi-au făcut banii nouă gălăţeni din lumea manelelor şi din lumea interlopă autohtonă. Cei mai mulţi manelişti şi interlopi vizaţi de aceste controale, mai exact 65 de persoane, sunt din Bucureşti şi Il ...

Visăm cai verzi europeni?

Vineri, 10 Iulie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Între Festivalul şi Concursului Internaţional de Canto "Hariclea Darclée", fondat de excepţionala Mariana Nicolesco şi un festival de manele la Teatrul „Filotti”, propus de un nemernic, visurile vecinilor şi, eventual, partenerilor noştri într-un proiect de capitală europeană culturală are parte de suspiciuni şi de speranţe... Drumul începe cu un pas, iată de ce îi admir sincer şi îi invidiez pe brăileni, care îşi scot mai mult în atenţia naţională oraşul printr-u ...

Politica, manelele şi acoperişurile eco

Joi, 09 Iulie 2015 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Veste bună vara are. Se pare că nu doar canicula s-a decis să facă o vizită prin România, ci şi premierul Victor Ponta, cel care a absentat aproape o lună din ţară, ocupat fiind cu nişte operaţii pe la turci. Acum, că l-o fi cucerit ţara lui Suleyman sau vreo cadână de pe-acolo n-avem de unde să ştim. Cert este că premierul e decis, chiar şi în cârje, să îşi reia funcţia începând cu 9 iulie, motiv pentru care i-a şi făcut o cerere preşedintelui, prin care îi cer ...

Rock cu porţia, liber la manelizare

Marți, 23 Iunie 2015 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Patru discuri de platină, 11 de aur, peste 60 de milioane de albume vândute, mii de concerte, milioane de spectatori şi fani, aproape 50 de ani pe scenă. Cam asta ar însemna, în cifre, Jethro Tull, ce tocmai a cântat la Galaţi, cea mai rafinată dintre trupele de rock, alcătuită din muzicieni rasaţi, capabili să susţină partituri dintr-o plajă largă de genuri. O legendă vie la care, printr-o împrejurare nespus de norocoasă, am avut acces şi noi, gălăţenii. Ian Anderson e ...

Academician doctor inginer Leo de la Strehaia

Joi, 11 Septembrie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Veste fabuloasă pentru pipiţele din showbizul românesc. Leo de la Strehaia, prinţul ţiganilor, doctor docent în şmecherie, a reuşit performanţa de a-şi rotunji veniturile. Nu, nu vă gândiţi că stimatul domn a creat vreun program pentru Google sau a adus îmbunătăţiri vieţii focii de deşert. Osul domnesc a performat la poker şi şi-a lăsat competitorii fără banii de bere.Unde altundeva se putea petrece tărăşenia decât la cea mai mare petrecere anuală a ţiganilor? Du ...

Virginitate la licitaţie. Care dai mai mult?

Luni, 08 Septembrie 2014 00:00 | Publicat în TV MANIA
* Muşcatul sutienului dăunează grav sănătăţii. Sănătăţii presei, ca să fiu mai exactă. De la ce m-am luat? Recunosc, am ciulit urechile când am auzit că fosta „elevă a lui Mazăre” şi asistentă păcătoasă, Mădălina Pamfile, a apărut în „Daily Mail”. Oau!, asta era să zic şi eu. Numai că Pamfiluţa este eroina unui articol care o acuză de „cruzime faţă de animale”. Nu, nu vă speriaţi degeaba, Mădălina n-a dat cu piciorul în vreun maidanez şi nici n- ...

Roşii cu iz de Salam

Joi, 19 Iunie 2014 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
V-am povestit că mi-am cumpărat roşii cu gust de carne? Zilele trecute, am păşit pragul unui aprozar de cartier, însă pentru o clipă am crezut că intrasem cu sandalele în vreun cuib de manele... Club, pardon. O voce cu franjuri laringiene făcea apologia corazonului îmbibat în hematii, ştergându-se cu portativul între degetele de la picioare. Aţi ascultat – accidental, nu vă bat obrazul – o manea, deci ştiţi despre ce-i vorba, numai că lălăiala din aprozar era astâmp ...

Să fiţi happy!

Vineri, 18 Aprilie 2014 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
* Dă, Doamne, ploaie de Paşte! Serios, nu-mi doresc manele în parcarea din faţa blocului, nici miros de ceafă în sânge, nici beţivăneală, nimic. Să nu mă crezi, Doamne, vreun idealist (deci naivul suprem)... Nu, nu-mi voi suspecta niciodată vecinii că ar putea preschimba scăriţa de purcel în metanie, dar măcar să lase jarul mai moale. Și pe Guţă mai pe silent. * Fără să vă doriţi, veţi primi şi anul acesta mesaje de Paşte, adică SMS-uri şi MMS-uri, unde ultimele s ...

Cretacicul mitocăniei

Luni, 17 Martie 2014 00:00 | Publicat în PE REPEDE-NAPOI
„Ghidul nesimţitului”, opera scriitorului Radu Paraschivescu, nu graţiază nici măcar o categorie de mârlani, e o enciclopedie care, în momente de restrişte, chiar te poate mântui. A nu se înţelege că fac apologia unei creaţii de buzunar, dar în 2014, an în care anarhia de cartier înfloreşte şi pe timp de zi (în mod normal, fotosinteza golăniei proliferează doar la lumina lunii), mai degrabă te poate proteja lucrarea lui Paraschivescu decât interesul fariseic al poliţis ...
Pagina 3 din 4