Sute de elevi din Galați, la Olimpiada Școlară de Religie

Marți, 16 Aprilie 2024 13:15 | Publicat în SOCIETATE
În cadrul Programului Naţional al Olimpiadelor Şcolare, Inspectoratele Judeţene Galaţi şi Brǎila, în parteneriat cu Arhiepiscopia Dunării de Jos, au desfăşurat, săptămâna trecută, etapa judeţeanǎ a Olimpiadei de Religie, informează Arhiepiscopia Dunării de Jos. Probele de concurs au fost organizate pentru elevii de la clasele de gimnaziu şi pentru cei de la clasele de liceu, cu alocarea unui timp de trei ore pentru rezolvarea subiectelor.La Galaţi, concursul s-a desfăşura ...

Urcușul duhovnicesc pe treptele lui Ioan Scărarul

Marți, 16 Aprilie 2024 12:45 | Publicat în SOCIETATE
În Duminica a 4-a din Postul Sfintelor Paști, în cuvântul de învățătură, ÎPS Casian a vorbit despre viaţa Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, explicând credincioşilor importanța și sensul urcușului duhovnicesc în cele 30 de trepte care reprezintă etapele ce ne duc către Împărăția lui Dumnezeu.”Scară coborâtoare către inimile noastre pentru ca şi toate gândurile omeneşti să le sfinţeşti, Doamne, pe altarul inimilor, iar prin darul vindecării să ne întinzi mâna, ...
I-am reîntâlnit pe credincioșii din Comunitatea românilor din Praga, aflată în purtarea de grijă a părintelui Andrei Ioan Danciu, în Duminica izgonirii lui Adam din Rai, Ziua Domnului care marchează începerea Postului Mare. Canonic, parohia românilor din Praga este sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe a Cehiei și Slovaciei, păstorită de Înaltpreasfințitul Părinte Mihail Dandar, Arhiepiscopul Pragăi și al Ținuturilor Cehiei. Duhovnicește, comunitatea românească din Prag ...

Profesorii de Religie au primit binecuvântarea arhierească

Joi, 29 Februarie 2024 21:00 | Publicat în SOCIETATE
Profesorii care vor preda disciplina Religie în instituţiile de învăţământ din Arhiepiscopia Dunării de Jos s-au întrunit luni, 26 februarie, la Galați, pentru a primi binecuvântarea arhierească. Întrunirea, desfășurată la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian."La eveniment au participat inspectorii şcolari de Religie din judeţele Galaţi şi Brăila, inspectorul eparhial pentru învăţământ şi activităţi cu tine ...
În Arhiepiscopia Dunării de Jos, Sfinţii Cuvioşi Părinţi Ioan Casian şi Gherman, care au vieţuit pe meleagurile Scythiei Minor în secolul al IV-lea, sunt prăznuiţi în chip cu totul special la biserica gălăţeană ocrotită spiritual de cei doi sfinţi străromâni. Anul acesta, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop Casian, în ajunul sărbătorii, miercuri, 28 februarie, o parte din preoţimea municipiului Galaţi a pornit în tradiţionala procesiune cu m ...
Până pe 13 martie 2024, Primăria Galați așteaptă solicitările și documentele necesare din partea unităților de cult aparținând cultelor religioase recunoscute în România, pentru acordarea de sprijin financiar de la bugetul local în anul fiscal 2024. Suma aprobată pentru finanțarea nerambursabilă a unităților de cult de pe raza municipiului Galaţi, în anul 2024, este de 3.000.000 de lei.Acest sprijin financiar poate fi acordat pentru completarea fondurilor proprii ale unită ...

Profesorii de Religie au primit binecuvântarea arhierească

Marți, 27 Februarie 2024 16:23 | Publicat în SOCIETATE
Profesorii care vor preda disciplina Religie în instituţiile de învăţământ din Arhiepiscopia Dunării de Jos s-au întrunit luni, 26 februarie, la Galați, pentru a primi binecuvântarea arhierească. Întrunirea, desfășurată la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian. "La eveniment au participat inspectorii şcolari de Religie din judeţele Galaţi şi Brăila, inspectorul eparhial pentru învăţământ şi activităţi cu tin ...

Sănătatea, un dar de la Dumnezeu care trebuie păzit

Marți, 13 Februarie 2024 09:07 | Publicat în SOCIETATE
În Duminica a 16-a după Rusalii, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a oficiat Sfânta Liturghie în Catedrala Arhiepiscopală din municipiul Galați.În cuvântul de învăţătură, Înaltpreasfinția Sa a tâlcuit Pilda talanţilor, relatată de Sfântul Evanghelist Matei în capitolul 25, versetele de la 14 la 30. Întrucât 11 februarie a fost Ziua Mondială a Bolnavului, aşa cum aflăm de la părintele Rareș Bucur, au fost rostite rugăciuni speciale ...

Prima femeie sfântă din Argentina

Duminică, 11 Februarie 2024 15:44 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Papa Francisc a oficiat, duminică, o slujbă de canonizare, astfel că Mama Antula a devenit prima femeie sfântă din Argentina, scrie Reuters. Maria Antonia de Paz y Figueroa, cunoscută sub numele de "Mama Antula", a fost o femeie din secolul al XVIII-lea care a renunțat la bogățiile familiei sale pentru a se concentra pe caritate și pe exercițiile spirituale ale iezuiților. Ea a promovat exercițiile spirituale - un amestec de rugăciuni și meditații - mergând mii de kilometri desc ...

Sfântul Haralambie, cel mai bătrân dintre mucenici

Luni, 05 Februarie 2024 19:26 | Publicat în SOCIETATE
Creștinii ortodocși îi vor aduce cinstire, sâmbătă, 10 februarie, Sfântului Haralambie, episcop în Cetatea Magneziei, din Asia Mica, Turcia de astăzi, în vremea împăratului Septimius Severus (193-211). Când Sfântul Haralambie a împlinit vârsta de 113 ani, a fost supus la chinuri groaznice, pentru că nu şi-a lepădat credința în Hristos. Sf. Haralambie este cel mai bătrân dintre mucenicii prăznuiți de creștini. Capul Sfântului Haralambie se păstrează la Mănăstirea "S ...
Pagina 1 din 4