Din jurnalul unui medic militar aflat în război

Vineri, 10 Aprilie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Făcându-mi cotidiana revistă a presei, mi-a atras atenţia o preluare de pe "feisbuc" a unui "text" ce-i aparţine unui medic militar trimis în misiune la spitalul din Suceava. Este un fel de jurnal din prima linie al trăirilor de dinainte şi la primele contacte cu realitatea de acolo. Bulversant! Îşi imaginase că se va descurca fără probleme, bazându-se pe ce studiase, pe temele făcute, pe planurile de acţiune pregătite. Însă, totul i-a fost aruncat în aer de situaţia practi ...

Spitalul din Deva, sub comanda medicilor din Galaţi

Joi, 09 Aprilie 2020 07:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Unul dintre cele mai mari focare de COVID-19 din ţară se află de miercuri, 8 aprilie, în gestionarea armatei. O echipă de medici de la Spitalul Militar de Urgenţă din Galaţi, condusă de directorul medical, lt. col. dr. Constantin Vlase, a fost trimisă la Deva pentru a prelua conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă. Doctorul Vlase este specialist în boli infecţioase, cu o amplă experienţă militară, cu mai multe participări în teatrele de operaţiuni. Echipa condusă de aces ...

Bugetarii de lux ai Galaţiului îşi donează salariile

Miercuri, 01 Aprilie 2020 00:01 | Publicat în MAGAZIN
Bugetarii din eşaloanele unu şi doi ale administraţiei locale şi ale societăţilor edilitare renunţă la salariile pe luna martie. Gestul ar urma să fie făcut şi de parlamentari, magistraţi, şefi de instituţii şi servicii deconentrate, dar şi de universitarii de la „Dunărea de Jos”. Banii pe care ar fi urmat să-i încaseze vor fi direcţionaţi către achiziţia de materiale de protecţie, substanţe dezinfectante, pentru medicamente şi aparatură medicală. Gestul primarul ...
Ieri, 25 martie, în cadrul unei şedinţe extraordinare, Consiliul Judeţean (CJ) Galaţi a alocat aproape 15 milioane de lei pentru achiziţionarea de echipamente medicale şi materiale sanitare. Banii au revenit Spitalului de Boli Infecţioase, Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă "Sfântul Apostol Andrei" şi Spitalului de Pneumoftiziologie."În cadrul măsurilor pe care le luăm pentru a combate noul coronavirus, am decis să înfiinţăm o secţie de terapie intensivă la Spitalul de ...

Se închide Spitalul Județean din Suceava

Luni, 23 Martie 2020 16:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Numărul cadrelor medicale din Spitalul Judeţean din Suceava infectate cu noul coronavirus a ajuns la 52. Astfel, acesta a fost închis şi va fi transformat în spital pentru COVID-19, a declarat secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, Nelu Tătaru. După ce va fi dezinfectat 48 de ore, la spitalul din Suceava urmează să fie detaşaţi medici de la spitalele din judeţ, dar şi din alte judeţe. Începând de luni, Spitalul Municipal Rădăuţi a devenit spitalul de resort la nivelu ...

Cort montat și la Spitalul de Pneumoftiziologie

Marți, 17 Martie 2020 07:00 | Publicat în SĂNĂTATE
În cadrul măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus, a fost montat un cort pentru trierea pacienţilor care au nevoie de servicii medicale şi la Spitalul de Pneumoftiziologie din Galaţi. Cortul va fi dotat cu paturi, echipamente medicale şi materialele sanitare necesare. Accesul aparţinătorilor în spital este interzis. Pacienţii sunt rugaţi să se conformeze noilor proceduri şi să urmeze întocmai recomandările medicilor. Astfel de corturi au mai fost montate la Spit ...

Jucăm ruleta rusească

Luni, 16 Martie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Cred că dacă PNL şi preşedintele Klaus Iohannis l-ar fi desemnat premier pe calul lui Caligula, astăzi am fi fost nevoiţi să-l votăm. Practic, rezultatul votului este unul anticipat, nu prea ai ce să faci în asemenea momente", declara parlamentarul USR Mihai Goţiu, într-un live pe Facebook, preluat de Ştirile Pro Tv. Jurnaliştii postului tv constatau că, ba împins în faţă de jocurile politice, ba retras, Ludovic Orban a primit acum mai multe voturi decât ar fi obţinut vreo ...

Accident cerebral din cauza consumului excesiv de alcool

Sâmbătă, 14 Martie 2020 15:20 | Publicat în SOCIETATE
Sâmbătă, 14 martie 2020, în jurul orei 9,30, un cetățean al comunei Frumușița, în vârstă de 67 de ani, a suferit un accident vascular-cerebral, cel mai probabil din cauza consumului excesiv de alcool. Acesta a mers până la un vecin pentru a cumpăra alcool, moment în care a căzut într-o stare de inconștiență. După spusele medicilor SMURD, este vorba despre un accident vascular-cerebral, lucru care va fi clarificat la Spitalul Județean din Galați. În locuința persoanei, ...
UPDATE, miercuri, 4 martie - O nouă suspiciune de coronavirus în județul Galați. De data această este vorba despre un copil de un an și două luni, din Pechea. Copilul era în izolare la domiciliu, alături de familia sa, după ce tatăl lui a revenit din Italia pe data de 23 februarie. Copilul a fost adus, împreună cu mama sa, cu izoleta, la Spitalul de Boli Infecțioase din Galați. Aici, medicii l-au preluat, l-au consultat și i-au prelevat probe pentru testarea pentru coron ...

Contract pentru ambulatoriul Spitalului de Copii

Luni, 17 Februarie 2020 08:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Cu o ofertă de 7.322.807 de lei fără TVA, asocierea Moviland Met - Submit - Consumcoop Galaţi a câştigat licitaţia organizată de Primăria Galaţi pentru proiectarea şi execuţia lucrărilor de "Modernizare, extindere şi dotare Ambulatoriu Integrat - Spitalul Clinic de Urgenţă pentru copii «Sf. Ioan»". Potrivit datelor din Sistemul Electronic de Achiziţii Publice, criteriul de atribuire a contractului a fost "preţul cel mai scăzut". Primăria a câştigat şi semnat două finan ...
Pagina 3 din 59