Umbrăreștiul are una dintre cele mai scumpe săli de sport din județ
Joi, 15 Februarie 2024 19:00 | Publicat în SATUL
Vineri, 9 februarie, la Primăria Umbrărești s-a semnat procesul-verbal de recepționare a sălii de sport şcolare cu 102 locuri. Proiectul, în valoare de 12,5 milioane de lei, a fost început în legislatura trecută, în 2019, de primarul de atunci, fiind finanțat prin Compania Naţională de Investiții (CNI).
CNI a preluat terenul de 12 ari, dezmembrat din terenul școlii comunale, a organizat licitația, a demarat construcția, iar acum primăria din localitate a recepționat luc ...
Miercuri a fost etapă intermediară în primul eșalon de volei masculin, în care gălățenii de la CSM Arcada au evoluat pe teren propriu cu Unirea Dej. Un adversar modest (locul 10), ajuns la Galați cu un lot de doar zece jucători (fără niciunul străin). Din start, un adversar fără prea multe pretenții de la un joc cu campionii, iar rezultatul a confirmat: 3-0 (25-15, 25-19, 25-22). Cu gândul la jocul de sâmbătă, marele test contra Rapidului, în Giulești, antrenorul Sergiu ...
Atletico Madrid a pariat pe Horațiu Moldovan – este achiziția portarului român un transfer util pentru Los Colchoneros?
Joi, 15 Februarie 2024 10:10 | Publicat în SPORT
În luna ianuarie 2024, gruparea spaniolă din La Liga, Atletico Madrid, l-a legitimat și prezentat pe Horațiu Moldovan, portarul titular al naționalei României, cotat la 2.6 milioane Euro. Goalkeeperul activase până la acel moment în Liga I, la Rapid București, unde a apărat în 23 de partide (inclusiv un meci din Cupa României), acumulat peste 2000 de minute de joc.
Născut în Cluj Napoca, tânărul portar și-a început activitatea la clubul local CFR Cluj în 2017, fiind transfer ...
ATLETISM. Într-un concurs desfășurat la Bacău - ”Memorialul Dorin Melinte” - sportivele de la CS Școlar Tecuci au realizat rezultate foarte bune. Alexandra Druță - trei locuri fruntașe, 1, 2 și 3 la aruncarea greutății, la Under 16, 18 și 20, locul 1 fiind ocupat și de Bianca Pricope - Under 20, tot la greutate. La acest concurs au participat și sportivii de la Liceul Sportiv: Simona Căluian (locul 3) și Andreea Rădeanu (4) în proba de 60 de m, în timp ce ștafeta 4x200 ...
HANDBAL. CSM Galați a susținut primul meci din returul Diviziei A de handbal feminin: 34-21, în deplasare, la CSM Bacău. Andrița - 8 goluri, Nichitean 6 și Ichim 5 au fost principalele marcatoare. În weekend, gălățencele vor primi vizita echipei Știința Bacău.RUGBY. Naționala de rugby a României a jucat, în deplasare, în Polonia și a câștigat cu 20-8 (17-3). "Stejarii" au debutat astfel cu o victorie în ediția 2024 a Campionatului European. Din reprezentativa noastră a ...
RUGBY. Naționala de rugby a României debutează în noul an competițional pe 4 februarie, urmând să întâlnească, în deplasare, Selecționata Poloniei. ”Stejarii” s-au reunit pe 14 ianuarie pentru a intra în cantonamentul care va pregăti participarea la REC 2024. Stagiul de pregătire a avut loc la Izvorani, ”Stejarii” fiind cazați la Complexul Olimpic „Sydney 2000”. Antrenamentele s-au desfășurat atât la Izvorani, cât și pe terenul de la CSN Elisabeta Lipă Snagov. ...
PATINAJ. Podium gălățean la Concursul organizat la Miercurea Ciuc de către Asociația Municipală de Patinaj Artistic București, la categoria chicks. Natalia Danis, Maria Șaigău și Raisa Munteanu s-au clasat, în ordine, pe primele trei locuri. De remarcat faptul că sportiva câștigătoare are opt ani și face patinaj de la trei ani. Alte rezultate ale sportivelor pregătite de Ramona Dinu, la Dunărea Galați: Ariana Giosan - locul 2 la cubs, Amelie Alexandru - locul 4 și Rihana Rus ...
Poziționarea sportivilor gălățeni în clasamentele naționale
Vineri, 02 Februarie 2024 05:41 | Publicat în SPORT
Federația Română de Tenis a întocmit și dat publicității clasamentele jucătorilor români de tenis la începutul anului 2024, clasamente în care se regăsesc și sportivi gălățeni. Îi vom evidenția pe cei clasați între primii 50, pe categorii de vârstă, menționându-i pe cei care au înregistrat cele mai spectaculoase salturi. Astfel, Bianca Maria Daniş (Dunărea) a pierdut 60 de poziții, în timp ce Karyna Vlase (Viva) a câștigat 26, Iana Costea (Atlas) a câștigat 20, i ...
RUGBY. În această săptămână se încheie pauza competițională şi pentru echipa gălățeană CS Municipal. Pe 1 februarie este anunțată reunirea lotului pentru pregătirea viitorului sezon, ce va debuta la începutul lunii martie. În acest an, echipele participante în competițiile interne au fost repartizate în două categorii - Liga Națională de rugby, primele 6 formații în clasamentul național, iar celelalte 11 - în Divizia Națională de seniori, din care fac parte și gă ...
CSM Galați a reușit să producă surpriza în Campionatul Național de hochei pe gheață, după ce s-a impus, marți și miercuri, pe terenul liderului ACSH Gheorgheni. Gălățenii au câștigat cu 4-1 și 5-1 cele două dispute, la capătul cărora au acumulat în total 22 de puncte din 16 partide, ceea ce-i plasează pe poziția a patra în clasament. Următoarele două jocuri sunt programate pe 3 și 4 februarie, la București, cu Steaua - echipa de pe locul al cincilea (cu zece puncte ma ...