Apropierea de linia de sosire în competițiile de juniori, disputele devin tot mai importante. Orice gol, orice punct poate conta în economia a ceea ce se va întâmpla pe mai departe.
În Sala ”Siderurgistul” a avut loc un meci al orgoliilor junioarelor din Galați. Este vorba despre CSM Galați și ACS Lucian Bute, la nivelul categoriei junioare II, echipe care se bat pe locurile cele mai înalte. Jocul a fost cât se poate de dârz, debutând cu fetele de la CSM la conducerea… tabelei. S-au aflat în avantaj: 5-1, 6-2, iar la jumătatea primei reprize, elevii lui Viorel Alexandru mai aveau doar un gol în față, 8-7. A urmat perioada de revenire a echipei adverse, care după ce a trecut la conducere n-a mai cedat-o nicio clipă. La pauză a fost 16-20, pentru ca la fluierul final tabela să arate victoria ACS Lucian Bute la zece lungimi, 35-25.
Să consemnăm și distribuțiile celor două grupări.
CS Municipal: Mocanu, Lupu – Baldovin (10 goluri), Codreanu (7), Cardon (1), Buduruță, Constandache, Șalabină (2), Purice-Susanu, Mihoci (3), Oancă, Avram, Zahei (2), Irimin, Stanciu, Caimac (antrenor Viorel Alexandru).
ACS Lucian Bute: Popoiu, Timpu, Voion – Alban (13 goluri), Dan (1), Popa, Preda, Cibotaru (1), Șandru, Isac (4), Dohotariu (7), Iftenie (2), Butnariu, Mercaș, Trifan (2) și Vrabie (5) (antrenor Valeriu Costea).
Echipa învingătoare este deja calificată la turneul semifinal, în timp ce fetele de la CSM mai au de obținut cel puțin o victorie în ultimele două runde.
Un alt rezultat înregistrat la junioare II: LPS Piatra Neamț – CSS Galați 31 – 38.
La categoria de junioare I, ACS Lucian Bute – Gloria Buzău 26-26, iar la junioare III s-au mai disputat patru meciuri cu implicarea echipelor gălățene: ACS Viitorul Oțelul – Granitul Greci 37 – 19, HC Dunărea Brăila – CSM Galați 22-21, LPS Brăila – Handbal Art Galați 22-35, CSS Galați – ACS Lucian Bute 11-40.
S-a jucat și în competiția băieților: CSM Ploiești – CSS Galați 33-23 (juniori I), respectiv CSS Medgidia – CSS Galați 52-36 (juniori II).

