Micro 20 este unul dintre cartierele despre care ar fi nedrept să se spună că nu a fost luat în seamă la capitolul infrastructură. În mare, străduţele au fost asfaltate, dar mai persistă în destul de multe locuri porţiuni uitate, pline de gropi, fără borduri şi cu asfalt care nu îşi mai merită demult numele. Pe o ploaie de intensitate medie, şi străzile "noi" şi cele uitate, se prezintă însă cam la fel, transformându-se în lacuri. În ziua vizitei noastre în Micro 20, ...
Periplul nostru prin cartierele Galaţiului continuă de data aceasta cu o oprire în cartierul Ţiglina II (zona CEC). Deşi am am scris despre acest cartier şi în trecut, lucrurile par să fi rămas în acelaşi punct. Oamenii se plâng de aceleaşi lucruri, iar autorităţile locale par să nu audă nimic. Garajele sunt la locul lor, iar cele care au fost demolate au lăsat în urmă mormane de moloz, locurile de joacă lipsesc cu desăvârşire, iar oamenii străzii îşi duc traiul de zi ...
Producem mult gunoi menajer şi nu ştim ce să facem cu el. În România, un locuitor de la oraş produce, în medie, 346 de kilogram de deşeuri menajere în fiecare an. Din această cantitate, doar o proporţie infimă, de cel mult zece la sută, ajunge să fie reciclată. Restul este dus la gropile municipale de gunoi, o soluţie de compromis veche de zeci de ani şi din cauza căreia ţara noastră riscă o amendă de 124.000 de euro pe zi din partea Comisiei Europene. În angajamentul pe ...

Ce-a câştigat Galaţiul în 2017 (FOTO)

Joi, 28 Decembrie 2017 00:03 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Lucrări finalizate în valoare de peste 21 de milioane de euro, care au schimbat faţa oraşului, primele mijloace de transport public nou-nouţe după atâta amar de vreme de călătorit cu SH-uri, primele croaziere cu vaporaşul pe Dunăre, dar şi un logo şi o identitate vizuală a Galaţiului, cu acestea rămân gălăţenii din anul 2017. Sănătatea, cultura, istoria au avut şi ele de câştigat în anul care se încheie şi, nu mai puţin important, s-au reparat greşeli care trenau de ...

Legea pumnului guvernează străzile din România

Marți, 21 Noiembrie 2017 00:00 | Publicat în TV MANIA
Deunăzi, un prieten îmi spunea că fusese şicanat în trafic de un şofer care voia să facă dreapta pe culoarea verde intermitent a semaforului. Întreaga întâmplare s-a lăsat cu cuvinte grele aruncate de acel şofer către acest prieten şi, la final, cu un picior bine plasat în aripa maşinii, fapt care s-a lăsat şi cu o plângere la poliţie.În fine, nu despre asta vreau să vă vorbesc, ci despre un alt caz, petrecut în Bucureşti chiar în weekend. Cred că l-aţi văzut şi vo ...

Ambuteiaje şi haos în trafic, pe mai multe străzi din Galaţi

Sâmbătă, 18 Noiembrie 2017 00:04 | Publicat în Prima Pagina
A fost jale, ieri, în Bariera Traian! Lucrările de asfaltare a străzii Traian au dat peste cap circulaţia autoturismelor, a maşinilor de mare tonaj şi a autobuzelor, care au ajuns în unele staţii cu întârzieri de până la 30-40 de minute. Şoferii şi gălăţenii care circulă cu mijloacele de transport public în comun au avut, ieri, o zi de pomină, cu ambuteiaje în trafic şi nervi întinşi la maximum. Cine nu a avut timp, joi, să stea pe Facebook şi să vadă anunţul Primă ...
Faleza Superioară a Galaţiului şi strada Nicolae Bălcescu sunt deja împodobite de sărbătoare, pentru că în weekend au fost montate instalaţiile de iluminat festiv de către câştigătorul licitaţiei organizate de Primăria Galaţi. În contrapartidă, după lăsarea serii, zeci de străzi şi străduţe rămân în beznă, pentru că, din păcate, cea de-a doua licitaţie organizată de municipalitate pentru mentenanţa iluminatului public nu s-a încheiat. "Galaţiul riscă să aib ...
Cartoane, hârtie, PET-uri, cutii, chiştoace, pahare de unică folosinţă, resturi de mâncare, bucăţi de ciment, moloz şi fiare ruginite aruncate la voia întâmplării. Aşa ne-a întâmpinat, săptămâna trecută, cartierul Micro 39, despre care putem spune, fără să exagerăm, că este una dintre cele mai murdare zone ale oraşului. O scurtă plimbare pe Aleea Comerţului din Micro 39 şi pe străduţele din apropierea pieţei te va face să nu-ţi doreşti să te întorci prea cur ...
De îndată ce intri în inima cartierului începi să observi contraste mari. De-o parte, vile cât vezi cu ochii, una mai somptuoasă decât cealaltă, de cealaltă, cocioabe sau case modeste care nu ies cu nimic în evidenţă. În faţa unora se întinde asfalt ca în palma, în faţa altora străzi de pământ, praf şi pietre. Asta vezi în Bariera Traian, o zonă în care autorităţile să nu fie hotărâte niciodată ce şi cum să facă.  Deşi cartierul a mai fost modernizat asta nu ...
În locul unei cheltuieli substanţiale de peste 25,7 milioane de lei, necesară pentru finalizarea a şase investiţii importante pentru oraş, bugetul local al Galaţiului ar putea suporta doar 3,1 milioane de lei. Economia de peste 22,6 milioane de lei va fi posibilă graţie finanţării obţinute de la Ministerul Dezvoltării Regionale, în cadrul etapei a doua a Programului Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL2). La recenta şedinţă a Consiliului Local, aleşii au aprobat, respectiv, a ...
Pagina 4 din 23