Vestea că fostul preşedinte Traian Băsescu ar fi ajuns la spital, după ce a fost declarat colaborator al Securității de către Înalta Curte a bulversat presa din România vineri, 25 martie 2022. Mai ales că toate informaţiile se bazau pe surse. De la probleme cu inima, infarct, accident vascular cerebral până la un atac de panică, erau ipotezele vehiculate, fostul şef de stat fiind internat fie într-un spital din Paris, fie într-unul din Bruxelles. Potrivit HotNews. Traian Băsesc ...
După ce a fost declarat colaborator al Securității de către Înalta Curte, fostul președinte al României, Traian Băsescu, ar fi ajuns la spital, anunţă Pro Tv. Potrivit informațiilor prezentate de postul Realitatea Plus și confirmate de surse “Libertatea”, preluate de HotNews.ro, Traian Băsescu s-ar fi prezentat de urgență la spital cu probleme de inimă, iar medicii au decis că acesta „are nevoie de o intervenție care nu poate fi făcută în țară”, motiv pentru care a ...
Fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, a decis miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care a menținut astfel hotărârea primei instanțe, potrivit hotnews.ro. Hotărârea este definitivă. Decizia instanței vine după ce documentele depuse în instanţă de Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) au arătat că Băsescu ar fi avut un ofiţer de legătură desemnat de fosta Securitate, cu grad ...

Traian Băsescu, sancționat pentru discriminare

Miercuri, 02 Februarie 2022 20:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Fostul preşedinte Traian Băsescu a fost amendat, miercuri, cu 5.000 de lei, de către Colegiul director al Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), din cauza afirmaţiilor discriminatoare la adresa "grupărilor ţigăneşti de tip mafiot". Potrivit unui comunicat al CNCD, transmis Agerpres, afirmaţiile postate de Traian Băsescu, care fac legătura dintre apartenenţa etnică şi infracţionalitate, ("clanurile ţigăneşti au revenit acasă şi par a refuza categoric s ...

Procesul lui Traian Băsescu a început cu o amânare

Duminică, 07 Noiembrie 2021 17:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Secţia de Contencios Administrativ de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a amânat pentru 25 februarie 2022, judecarea recursului formulat de Traian Băsescu în dosarul în care fostul preşedinte a fost declarat colaborator al Securităţii. De menţionat că dosarul a fost înregistrat la ICCJ în iunie 2020, însă această instanţă a stabilit ca procesul să înceapă în noiembrie 2021, adică după un an şi cinci luni. Judecătorii au admis o cerere de intervenţie formulat ...
Europarlamentarul Traian Băsescu, fost preşedinte al României, susține că "grupările țigănești de tip mafiot" au revenit în țară și par să nu respecte legile, iar dacă Ministerul de Interne nu acționează este posibil ca peste șase luni să ne fie frică să ieșim pe stradă. "Peste şase luni va fi prea târziu! Parte din clanurile ţigăneşti au revenit acasă şi par a refuza categoric să respecte legile ţării. Lupta acerbă pentru a controla afaceri ilegale în zonele ...
"Aşa este. Noi suntem urmaşii lui Traian, ai lui Traian Băsescu", declara Elena Udrea pe 25 octombrie 2009, în comuna gălăţeană Cavadineşti, unde participa, alături de liderul PDL Galaţi, Mircea Toader, de senatorul Marius Necula şi de stafful partidului, la un spectacol electoral. Gheorghe Turda tocmai terminase de cântat "Noi suntem români", iar ultima rimă, "Noi suntem romani/ Noi suntem urmaşi ai lui Traian", i-a inspirat Elenei Udrea celebra concluzie. Cu sau fără declara ...

Băsescu ar putea candida la europarlamentare

Miercuri, 20 Martie 2019 19:30 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Întrebat dacă va deschide lista PMP la alegerile europarlamentare, Traian Băsescu a afirmat că va face ce trebuie, precizând că în politică a făcut întotdeauna ce trebuie şi nu mereu ceea ce i-a plăcut. „Am făcut ce am considerat că trebuie să fac. Am făcut şi greşeli, dar am făcut ce am considerat că trebuie să fac”, a afirmat Traian Băsescu. Acesta a adăugat că cel mai târziu miercurea viitoare va da un răspuns cu privire la o candidatură la alegerile pentru Pa ...
Fostul preşedinte Traian Băsescu a rămas fără cetăţenia Republicii Moldova, Curtea supremă de Justiţie de la Chişinău respingându-i acestuia recursul la decizia anterioară de retragere a cetăţeniei. Conform Deschide.md, decizia a fost luată la patru ore după ce instanţa stabilise amânarea cauzei pentru 14 noiembrie. Soţii Băsescu au primit cetăţenia moldovenească în vara anului 2016. Primul decret semnat de preşedintele Igor Dodon, care a preluat mandatul de preşedin ...

Traian Băsescu poate candida în Republica Moldova

Sâmbătă, 05 August 2017 14:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Fostul preşedinte al României, Traian Băsescu, va candida la alegerile parlamentare din Republica Moldova, susţine fostul ministru al Apărării, Anatol Şalaru. Fostul şef al statului trebuie însă să îşi redobândească cetăţenia moldovenească. "Dacă Traian Băsescu va avea cetăţenia, el va candida pentru funcţia de deputat şi va fi ales preşedinte al partidului. Vom face campanie cu el", a declarat Anatol Şalaru. Acesta a adăugat că, în prezent, Igor Dodon tărăgăne ...
Pagina 1 din 19