Hai, că nici nu-s mulţi! Numa’ cinci, acolo! Cinci degete la o mână, cinci la un picior, cinci vicepremieri în Guvernul României. Iar trei n-au nici portofolii! Deci, vedeţi?! Asta e austeritate! Cum ar veni, au reuşit să intre în Guvern, dar fără rost. Ptiu, Doamne, iartă-mă! Fără o misiune concretă, voiam să spun.
Unde mai pui că doi dintre viceprim-miniştri au dublă misiune, fiind şi miniştri, la Interne şi la Apărare. Deci muncesc cât doi! Sau cât patru. Mă rog ...
Am citit în presă că noul guvern va avea cinci vicepremieri. Pentru premierul desemnat Ilie Bolojan este una dintre cele mai sigure metode de a suferi odată cu poporul, pe fondul cumplitei austerități. În guvernele anterioare au existat aproximativ doi vicepremieri, însă aia nu era suferință. Ca să poți suferi sau nu, e nevoie de cinci vicepremieri. Presupun că fiecare dintre cei cinci vicepremieri va primi cabinet personal, mașină, șofer, secretară și alte de-astea, pe sără ...