Galaţiul se află sub Cod portocaliu - o avertizare hidrologică imediată, valabilă până pe 8 august, la ora 9,00.
„Ca urmare a precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate și propagării se pot produce scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte severe de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri cu posibile depășiri ale COTELOR DE INUNDAȚIE pe râurile din bazinele hidrografice: Siret – afluenții mici de stânga aferenţi sectorului aval S.H. Lungoci, județul Galați.
În funcţie de evoluţia fenomenelor hidrometeorologice vom reveni cu actualizarea prognozei hidrologice”, anunţă Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor.
Anterior Codului portocaliu instituit, hidrologii emiseseră o atenţionare cu privire la posibile depăşiri ale cotelor de atenţie pe râurile din bazinele hidrografice: Bârlad – afluenții mici aferenți sectorului aval S.H. Bârlad (județele Vaslui și Galați), Siret – afluenții mici de stânga aferenți sectorului aval S.H. Lungoci (județul Galați), Prut – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Drânceni (județele Vaslui și Galați).

