Stagii de practică în Cipru, pentru elevii de la ”Simion Mehedinţi”

Stagii de practică în Cipru, pentru elevii de la ”Simion Mehedinţi”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Proiectul Erasmus „Un viitor european pentru elevii cu CES” a fost inițiat din dorința de a forma și consolida competențele profesionale ale elevilor cu cerințe educative speciale, pentru integrarea lor pe piața muncii, la nivel local, dar și european.

Proiectul urmăreşte îmbunătățirea cunoștintelor, abilităților și atitudinilor profesionale a 28 de elevi cu CES pe o durată de trei săptămâni, prin stagii de pregătire practică comasată în Cipru, Paphos; îmbunătățirea competențelor de comunicare într-o limbă străină a acestor elevi; creșterea încrederii și a stimei de sine a celor 28 de elevi ai grupului țintă, prin participarea la stagiile de pregătire practică comasată, bazate pe lucrul în echipă și învățare reciprocă, alături de tutorii lor; îmbogățirea bagajului cultural al elevilor din grupul țintă.

Pentru început, timp de șase luni elevii au participat la activități de pregătire lingvistică și culturală, organizate de către profesori din unitatea școlară. În perioada 8-18 martie 2020, a avut loc prima vizită din proiect, la Paphos, Cipru, la care a luat parte un grup de șapte elevi, de la calificarea Tinichigiu vopsitor-auto, îndrumați de două cadre didactice. La firma la care au lucrat au avut posibilitatea de a cunoaște un personal profesionist care s-a adaptat nevoilor lor. Activitățile practice s-au desfăşurat sub supravegherea tutorelui de stagiu şi au constat în: operaţiuni de remediere a părţilor de caroserie, de îndreptare, vopsire. Perioada de pregătire practică a fost una utilă pentru elevii din grupul țintă, întrucât, pe lângă aspectele legate de pregătirea profesională pe care și le-au însușit, a fost atins și un alt obiectiv al proiectului: îmbogățirea bagajului cultural, fapt realizat prin vizitarea unor obiective culturale și istorice renumite din localitatea vizitată - fortul din Paphos, Mormintele Regilor, faimosul mozaic al casei lui Dionysos.

Citit 1333 ori Ultima modificare Joi, 10 Decembrie 2020 18:31

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.