Catamaranul care ne va curăța Dunărea de plastic, lansat la apă

Catamaranul care ne va curăța Dunărea de plastic, lansat la apă
Evaluaţi acest articol
(23 voturi)

UPDATE. Sâmbătă, 30 aprilie 2022, în prezența celor care au dorit să vadă catamaranul care va strânge deșeurile din plastic de pe Dunăre (din zona localităților Galați, Brăila și Tulcea) a fost lansat la apă.

Gălățenii au fost așteptați sâmbătă, începând cu ora 11,00, la pontonul pentru ambarcațiuni de lângă Trecere bac. Catamaranul „GreenCAT” a fost construit în cadrul proiectului „Dunăre fără plastic”, inițiat de Asociația Parteneriatul Global al Apei în parteneriat cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, Organizația Națională Cercetașii României și Asociația Global Project și face parte din programul „Cu apele curate”, implementat cu sprijinul Lidl România. Proiectul reprezintă și un apel la implicare în combaterea și prevenirea poluării cu plastic a apelor Dunării și afluenților săi, adresat membrilor comunităților și autorităților publice din zona Galați, Brăila și Tulcea.

„GreenCAT” este o unitate plutitoare autonomă, proiectată pentru a aduna deșeuri plutitoare (PET-uri) din apele curgătoare. Este echipată cu motoare electrice programate electronic și controlată prin radio-comandă. Această soluție pentru depoluare a câștigat Bronzul la Salonul Inovării și Cercetării 2021 din cadrul Universității „Dunărea de Jos” din Galați, desfășurat la sfârșitul anului trecut.

Citit 5621 ori Ultima modificare Luni, 02 Mai 2022 02:17

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.