Elevii din comuna Frumușița au derulat o serie de activități de robotică pentru copii, prin proiectul educaţional "Împărate, împărate, cât e ceasul la cetate!". La proiectul desfăşurat la Școala Gimnazială Nr. 1 din Frumușița, prin clubul de robotică "Robo squad", au paticipat 50 de elevi, care au beneficiat de cursuri de matematică altfel, sub forma unui joc cu motoare, senzori și roboți, sub coordonarea profesorilor şcolii şi a cunoscutei echipe de robotică "RoSophia #21455".
Cu ajutorul acestui format și al reinterpretării jocului tradițional românesc "Împărate, împărate, cât e ceasul la cetate?", elevilor li s-au explicat noţiuni precum distanța parcursă de un autovehicul, viteza şi modul de calcul al acesteia. Elementele teoretice au fost transpuse în practică, iar copii au învățat cum pot aplica aceste cunoștințe în viața de zi cu zi.
Finanțat prin inițiativa StartONG, lansată de Kaufland Romania și implementată de asociația "Act for Tomorrow", proiectul s-a derulat în perioada august - decembrie 2024. Kiturile de robotică achiziționate vor fi utilizate pentru continuarea programului la toate clasele din ciclul primar de la școala din Frumușița.