Un eveniment neplăcut s-a petrecut la Galați, la Cantina Universităţii "Dunărea de Jos", unde elevi participanţi la Olimpiada Națională de Limbi Clasice au primit la masă pâine cu mucegai. Incidentul ne-a fost semnalat de unul dintre părinții care își însoțește copilul-concurent la Galați, în aceste zile.
Intrigaţi, mai ales că recent încheiata Olimpiadă Naţională de Muzică, desfăşurată tot la Galaţi, nu a avut parte de asemenea incidente, ne-am adresat organizatorilor, pentru a lămuri lucrurile. Până la urmă, este neplăcut să-ţi vină oaspeţi din toată ţara şi să păţeşti aşa ceva, deci era important să înţelegem cu toţii ce s-a întâmplat. Imediat ce situația ne-a fost semnalată, am solicitat detalii atât reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean Galați, cât şi Universităţii "Dunărea de Jos" din Galaţi.
Inspectorul școlar general prof. Gina Brînzan ne-a explicat cum s-a petrecut evenimentul, precizând că nimeni nu a mâncat efectiv din pâinea afectată. „A fost o situație neplăcută, dar nimeni nu a avut de suferit, nimeni nu a mâncat din pâinea respectivă. A fost fost vorba despre trei pâini care au avut probleme, însă elevii au sesizat şi situaţia a fost rectificată. Noi am monitorizat situația, am verificat ca totul să fie în regulă, pentru că pentru noi importantă este sănătatea copiilor. Mâncarea a fost pe placul copiilor, foarte bună chiar. Vom supraveghea atent ca lucrurile să se desfășoare fără incidente și vom interveni imediat, dacă va fi cazul”, ne-a declarat inspectorul școlar general, profesorul Gina Brînzan.
Cele trei pâini despre care este vorba erau ambalate individual, venite de la furnizorul obişnuit, SC DEITACOM SRL, cu care Universitatea "Dunărea de Jos" nu a avut niciodată probleme în trecut. Din ce am înţeles, problema ar fi survenit din cauza ambalării pâinii în stare fierbinte, care ulterior ar fi produs umezeală şi, în final, ar fi dus la apariţia mucegaiului.
Evident, situaţia nu este de dorit şi este regretabilă, dar toate părţile implicate ne-au dat asigurări că aşa ceva nu s-a întâmplat anterior şi nici nu se va repeta, ceea ce, evident, ne dorim cu toţii.
Vom reveni, evident, cu un articol despre rezultatele Olimpiadei Naţionale de Limbi Clasice, a cărei festivitate de premiere urma să aibă loc marţi seară, după închiderea ediţiei.