De luni începe depunerea dosarelor pentru titularizare

De luni începe depunerea dosarelor pentru titularizare
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Chiar dacă pe 28 aprilie a început modulul V și ultimul din anul școlar 2024-2025, cadrele didactice netitulare nu se pot bucura de apropierea vacanței de vară, pentru că debutul lunii mai aduce cu sine și deschiderea oficială a perioadei în care se depun dosarele pentru înscrierea la titularizare.

Pentru că actele necesare completării dosarelor sunt destule, cei care vor susține în luna iulie examenul de titularizare au de umblat pe la diverse instituții, pentru a face rost de hârtiile doveditoare.

Așadar, conform calendarului aprobat de mai marii ministerului, 16 mai este ultima zi în care se pot depune actele, urmată de alte câteva zile pentru validarea acestora.

Înscrierea candidaților se va face în perioada 5-16 mai 2025. Noutatea pentru sesiunea examenului din 2025 este că perioada de depunere a dosarelor de înscriere este mai scurtă la înscrierea exclusiv online, candidaţii aflaţi în această situaţie având la dispoziţie perioada 5-12 mai 2025.

Potrivit calendarului oficial, în perioada 23 mai - 27 iunie 2025, candidaţii pot solicita, dacă este cazul, inspectoratelor şcolare/centrelor de înscriere la concurs corectarea datelor de înscriere la concurs.

Titularizarea este examenul de angajare pe o perioadă nedeterminată într-o școală. Pentru a se titulariza, adică pentru a se angaja pe o perioadă nedeterminată, profesorii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la examenul scris, cât și la inspecția la clasă în profilul postului, inspecție care se va susține până la finalul anului școlar.

Pentru a fi suplinitori, viitorii profesori trebuie să obțină cel puţin nota 5 la examenul scris, care va avea loc pe 15 iulie 2025. Primele rezultate vor fi anunțate pe 22 iulie 2025, iar pe 22 și 23 iulie se pot înregistra contestațiile la inspectoratele școlare județene și se transmit comisiilor de soluţionare, urmând ca acestea să dea răspunsurile până pe 29 iulie. Rezultatele finale urmează să fie afișate pe 30 iulie.

Citit 474 ori Ultima modificare Joi, 01 Mai 2025 18:34

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro