Un elev al Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, pe podiumul naţional

Un elev al Colegiului Economic „Virgil Madgearu”, pe podiumul naţional
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Performanță deosebită pentru județul Galați la Concursul Național de Cultură și Educație Financiar-Contabilă, la care au participat elevi de la mai multe licee de profil din țară,

Competiţia, aflată la cea de-a III-a ediţie, a fost organizată de Ministerul Educației și Cercetării, în parteneriat cu CECCAR România, în perioada 29-31 mai, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din București.

Elevii Colegiului Economic „Virgil Madgearu” din Galați au reprezentat cu succes județul la faza națională, obținând rezultate remarcabile. Andrei Octavian Lupu, din clasa a XI-a, şi-a adjudecat Premiul al II-lea, elevul fiind la prima participare la un concurs de o asemenea anvergură.

Potrivit profesorilor săi, distincţia reprezintă o recunoaștere a studiului contabilității și a abilităților digitale dobândite în utilizarea softului contabil Saga. Directoarea colegiului gălăţean, prof. Cristina Lixandru, ne-a mărturisit că este un concurs dedicat exclusiv elevilor de clasa a XI-a care studiază în acest an un modul intitulat „Utilizarea calculatorului în contabilitate”.

Drumul spre reușită al lui Andrei Octavian Lupu a fost coordonat de profesoara Adeline Daniela Luchian. Echipa gălăţeană a fost completată de eleva Mara Iuliana Țîmpău, tot din clasa a XI-a, coordonată de profesoara Gabriela Chiru.

De asemenea, Colegiul Economic „Virgil Madgearu” Galați a primit diploma de performanță în educația financiar-contabilă din partea CECCAR București - o recunoaștere a calității actului educațional și a pasiunii cadrelor didactice pentru formarea elevilor.

Felicitări elevilor și profesorilor pentru dedicare, pregătire și spirit de echipă!

Citit 4170 ori Ultima modificare Marți, 03 Iunie 2025 22:47

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.