Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a demisionat din funcție

Daniel David, ministrul Educaţiei şi Cercetării, a demisionat din funcție
Evaluaţi acest articol
(16 voturi)

Ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David, a demisionat luni seara, după ce a avut, în cursul zilei, mai multe ieșiri publice în care a dat de înțeles că și-ar dori să lase liber scaunul de ministru. Din sursele noastre, funcţia astfel vacantată ar urma să fie ocupată de rectorul Universității de Vest din Timișoara, Marilen Pirtea.

Daniel David a rămas în istoria învățământului românesc drept „cel mai sinistru și nociv ministru al Educației”, aşa cui îi spuneau colegii profesori, în urma numeroaselor măsuri controversate pe care le-a luat într-un an de mandat.

Reamintim faptul că, sub conducerea lui, clase și școli au fost comasate, norma didactică de predare a crescut de la 18 la 20 de ore, ceea ce a dus la reducerea semnificativă a catedrelor, busele elevilor au fost diminuate, astfel încât foarte mulți elevi cu medii peste 9,90 au rămas în acest an școlar fără bursă de merit, iar ultima ispavă a ministrului demisionar a fost semnarea ordinului prin care le impunea profesorilor reducerea semnificativă a temelor pentru acasă.

Cu o carieră de profesor universitar, Daniel David a aplicat măsurile de austeritate din anul școlar 2025-2026 doar pentru învățământul preuniversitar, iar insistențele lui Ilie Bolojan de a reduce veniturile univeristăților l-au determinat pe David să lase locul altui ministru.

Daniel David a ocupat această funcție încă din timpul guvernului Ciolacu, el fiind menținut ulterior în funcție și în actualul Guvern.

Rămâne de văzut dacă noul ministru va reuși să readucă liniștea în rândul profesorilor și să pună elevul în centrul activității didactice.

Citit 3435 ori Ultima modificare Marți, 23 Decembrie 2025 22:08

3 comentarii

  • postat de Un roman
    Miercuri, 24 Decembrie 2025 18:30
    151.16.113.***
    A făcut și el un gest bun în ajun de Crăciun, că din educație s-a cam ales praf praful. Așa a făcut și colega Andronescu, care a desființat școlile de meserii.
    1
    10
  • postat de Profesor
    Miercuri, 24 Decembrie 2025 07:02
    128.127.119.***
    A fost doar un slujitor credincios al șefului de la Victoria având astfel un parcurs din gafă în gafă, până la sacrificiul personal. Cine urmează va duce învățământul din rău în mai rău.
    1
    5
  • postat de mircea
    Marți, 23 Decembrie 2025 08:40
    82.79.117.***
    Învățamântul preuniversitar îsi continuă drama de a fi condus vesnic de "Universitari" care habar nu au care-i sunt nevoile prioritare!Să nu ne mai mirăm...
    1
    8

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.