IPJ Galați lansează concursul național pentru elevi „Eroul din clasă”

IPJ Galați lansează concursul național pentru elevi „Eroul din clasă”
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Galați se alătură demersurilor naționale de combatere a violenței în mediul școlar și îi invită pe elevii de gimnaziu să participe la concursul național de creație „Eroul din clasă”. Acest concurs este organizat în cadrul proiectului „Scoate violența școlară din anonimat!”, alături de Corpul Național al Polițiștilor.

Inițiativa, derulată în perioada ianuarie - aprilie 2026, își propune să îi implice activ pe elevi în identificarea și prevenirea fenomenului de bullying, încurajând creativitatea, gândirea critică, munca în echipă și respectul reciproc. Concursul se desfășoară pe echipe de 2-4 elevi, constituite la nivel de clasă, iar tema este realizarea unui pliant informativ care să transmită un mesaj clar și pozitiv despre importanța unui climat școlar sigur.

Lucrările vor fi realizate pornind de la Ghidul „Eroul din clasă”, un material educativ elaborat cu sprijinul Fundației "Neuroatipic", conceput special pentru elevi. Ghidul explică, într-un limbaj accesibil, ce este bullyingul, ce forme poate lua și cum pot fi prevenite sau gestionate astfel de situații. Acesta este disponibil online, pe platforma dedicată siguranței școlare.

Pentru a fi eligibili, participanții trebuie să transmită pliantul realizat, alături de documentele necesare înscrierii, completate de profesorul coordonator. Evaluarea va avea loc într-o singură etapă și va fi realizată de către o comisie constituită la nivel național, iar cele mai bune lucrări vor fi premiate, în funcție de punctajul obținut.

Concursul a fost lansat oficial pe 30 ianuarie. Perioada de înscriere a elevilor care doresc să participe se va desfășura între 9 februarie și 15 martie. În intervalul 16-31 martie, va avea loc constituirea comisiei centrale, evaluarea pliantelor informative și stabilirea câștigătorilor la nivel național. Premierea elevilor și mediatizarea pliantelor informative desemnate câștigătoare sunt programate pentru perioada 1-5 aprilie.

Citit 351 ori Ultima modificare Miercuri, 04 Februarie 2026 18:32

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro