Galaţiul are şapte participanţi la naţionala de Neogreacă

Galaţiul are şapte participanţi la naţionala de Neogreacă
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

După experienţa din primăvara anului 2022, Galaţiul găzduieşte din nou Olimpiada națională de limba neogreacă, pentru gimnaziu și liceu. Competiţia este programată în perioada 3-5 aprilie 2026 şi va aduna la malul Dunării de Jos 200 de participanți din toată ţara.

Gazdă şi deopotrivă competitor, Galaţiul participă în faza naţională cu şapte elevi: Nikolaos Avgerinos Kataleifos şi Ariadni Elena Papadopoulos, de la Colegiului Național „A. I. Cuza”, Teodora Elena Apostu şi Nikolaos Tsilakidis, de la Colegiul Național „Mihail Kogălniceanu”, Ioannis Tsilakidis, de la Colegiul Teoretic „Sf. Maria”, Maria Şorcaru, de la Seminarul Teologic Ortodox „Sf. Andrei”, şi Maria Chetrosu, de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”.

Toţi cei şapte studiază neogreaca la Comunitatea Elenă din Galaţi, cu un profesor plătit de statul grec - Anna Pandi, repartizată în oraşul nostru de Ministerul Învăţământului din Grecia. Neogreaca este o materie opţională de studiu, la care elevii primesc note sau calificative în catalog.

Merită spus că, anul acesta, la Comunitatea Elenă din Galaţi, studiază neogreaca 60 de cursanţi, din toate categoriile de vârstă, de la clasa I până la liceu.

Citit 2262 ori Ultima modificare Marți, 31 Martie 2026 23:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.