Autoritățile gălățene colaborează pentru siguranța elevilor

Autoritățile gălățene colaborează pentru siguranța elevilor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Polițiștii gălățeni continuă seria activităților preventive dedicate elevilor. Luni, 11 mai, reprezentanții Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și ai Biroului Siguranță Școlară au ajuns în școlile gimnaziale din comunele Umbrărești și Barcea, unde au discutat cu elevii despre pericolele la care pot fi expuși atât în viața de zi cu zi, cât și în mediul online.

Acțiunile au fost organizate în parteneriat cu Inspectoratul de Jandarmi Județean Galați, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Galați, Penitenciarul Galați și Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane - Centrul Regional Galați.

În funcție de vârsta copiilor, specialiștii au abordat teme sensibile și actuale, precum răspunderea penală a minorilor, influența anturajului, siguranța pe internet, prevenirea pornografiei infantile, traficul de persoane și consumul de droguri.

Elevii au primit exemple concrete despre consecințele implicării în activități ilegale și au aflat cum pot evita situațiile periculoase. Discuțiile interactive au pus accent pe importanța dialogului cu familia, profesorii și autoritățile, dar și pe dezvoltarea spiritului civic și a responsabilității personale.

Prin astfel de întâlniri, polițiștii urmăresc să contribuie la crearea unui climat educațional sigur și la protejarea copiilor împotriva victimizării sau a implicării în fapte antisociale.

Citit 133 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Mai 2026 18:18

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro