Raluca Ichim
„Regina nopții”, un succes în Festivalul Naţional de Teatru
Miercuri, 22 Octombrie 2025 08:00 | Publicat în CULTURA
Aşa cum am anunţat încă de săptămâna trecută, actori ai Teatrului „Fani Tardini” au jucat, pe 20 și 21 octombrie, în cadrul Festivalului Național de Teatru, spectacolul "Regina nopţii", cu care au obţinut aplauze la scenă deschisă, iar pe 22 octombrie vor prezenta publicului bucureştean un spectacol-lectură.
Actorii gălăţeni au jucat "Regina nopţii", text și regie Leta Popescu, scenografia Bogdan Spătaru, pe scena Teatrului "Bulandra", în Sala "Liviu Ciulei", atât ...
Când orgoliul bate viața
Miercuri, 22 Octombrie 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Săptămâna trecută, presa a vuit și a comentat îndelung cazul unei poliţiste din Giurgiu care a murit după ce a născut un copil perfect sănătos. Cazul nu s-a petrecut în 1900 toamna, nici în vreo eră îndepărtată, ci în 2025, la o clinică particulară din Constanța.
Deşi, iniţial, toată lumea a avut tendința să arunce vina pe medici, se pare că a fost altceva. Cel puțin așa reiese din documentele prezentate de cadrele medicale, care au făcut eforturi supraomenești pe ...
Prăjitură răsturnată cu mere caramelizate
Sâmbătă, 25 Octombrie 2025 16:00 | Publicat în MAGAZIN
Ingrediente: 3-4 mere mari, acrișoare, zeama de la o jumătate de lămâie, 4 ouă de mărime medie, 120 de grame şi 4 linguri cu vârf (100 de grame) de zahăr tos, 25 de grame de unt, 1 linguriță rasă de sare, 150 de grame de făină, 75 ml de ulei sau 100 de grame de unt topit, la temperatura camerei, 1 lingură de extract de vanilie sau 1 plic de zahăr vanilat.
Preparare: Într-o formă se caramelizează 4 linguri de zahăr tos și se adaugă 25 de grame de unt. Apoi se curăță mere ...
Prăjitură "Mozaic" cu nucă și rahat
Duminică, 26 Octombrie 2025 09:30 | Publicat în MAGAZIN
Aspectul acestei prăjituri îți atrage privirea din prima, iar combinația de gusturi este divină. Pregătirea acestei prăjituri de casă este simplă, iar rezultatul este peste așteptări.
Ingrediente pentru blat: 120 g făină, 120 g zahăr, 100 g caise confiate, 120 g nucă prăjită, 200 grame rahat, 7 albușuri, 1 pliculeț praf de copt, 1 praf sare.
Ingrediente pentru cremă: 7 gălbenușuri, 150 g zahăr, 250 g unt la temperatura camerei, 1 linguriță extract de ...
Ingrediente și trucuri pentru murături tari
Duminică, 26 Octombrie 2025 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Pentru că nimănui nu îi plac murăturile care și-au pierdut consistența și nu au nici aspect și nici gust plăcut, specialiștii ne învață câteva trucuri utile pentru ca acestea să rămână tari.
Legume de calitate. Folosiți legume proaspete, tari și de dimensiuni potrivite pentru murat.
Frunze adăugate. Puneți în borcan frunze de stejar, frunze de vișin sau frunze de mărar, deoarece acestea conțin tanin, care ajută la menținerea fermității legumelor.
Saramură corec ...
Murături asortate în saramură, pentru sezonul rece
Sâmbătă, 25 Octombrie 2025 10:00 | Publicat în MAGAZIN
Pentru iarnă putem pune un singur fel de murături, și anume murături asortate: gogonele, castraveți, lubeniță (dacă se întâmplă să găsiți) si conopidă, toate la butoi, în saramură.
Ingrediente: legume potrivite pentru murat, în cantitatea și proporțiile dorite: castraveți, gogonele, conopidă, lubenițe mici, varză, sfeclă roșie, hrean proaspăt, rădăcină, bețe de mărar uscat, buchețele de cimbru uscat, țelină, ceapă, usturoi, 3-4 mere și/sau gutui (opțional ...
Gălățean strivit de tractor, pe un drum judeţean
Duminică, 19 Octombrie 2025 19:45 | Publicat în Regional
Un bărbat din judeţul Galaţi a fost grav rănit, după ce un tractor s-a răsturnat peste el.
Evenimentul rutier a avut loc, duminică după-amiază, pe DJ 251, între localitățile Costachi Negri și Cudalbi.
La fața locului acționează un echipaj al Gărzii de Intervenţie Pechea și un echipaj SMURD aparţinând Detașamentului de Pompieri Galaţi.
"Victima este conștientă, iar echipajele intervin pentru acordarea primului-ajutor și asigurarea măsurilor specifice", a transmis Ins ...
Pacienții cronici, la specialist fără bilet de trimitere
Duminică, 19 Octombrie 2025 18:30 | Publicat în SĂNĂTATE
Vești bune pentru pacienții cu afecțiuni cronice. Așa cum a anunțat în cadrul unei conferințe de presă susținute cu ocazia vizitei la Galați, ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a emis ordinul prin care bolnavii cronici nu mai au nevoie de bilet de trimitere pentru a ajunge la medicul specialist.
Astfel, un ordin comun (Ordinul nr. 525/1.047/2025) al Ministerului Sănătății și Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, apărut recent, elimină obligativitatea biletulu ...
Biciclist lovit mortal de un autoturism
Duminică, 19 Octombrie 2025 14:30 | Publicat în AUTO
Un bărbat în vârstă de 60 de ani din județul Galați și-a pierdut viața, după ce a fost lovit în plin de un autoturism. Tragedia s-a produs pe un drum județean, iar vinovat pentru producerea accidentului se pare că a fost șoferul, care nu l-a văzut pe biciclist.
Marian P., din satul Izvoarele, se deplasa pe bicicletă pe DJ 251, între localitățile Schela și Slobozia Conachi, în momentul în care a fost acroșat de un autoturism care circula în același sens de mers. Biciclist ...
Incendiu într-un bloc din Tecuci. Mai multe persoane au fost evacuate
Sâmbătă, 18 Octombrie 2025 20:00 | Publicat în Regional
Zi plină sâmbătă pentru pompierii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Galați. După ce, în cursul dimineţii, au intervenit în Galați, pentru a lichida un incendiu izbucnit la o casă din zona Spitalului Militar, seara s-a anunțat producerea unei explozii la un imobil din Tecuci.
La fața locului au ajuns imediat și au intrat în acțiune două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscară mecanică și un echipaj SMURD. Din cauza degajărilor mari de ...

