
Raluca Ichim
Emoție, muzică bună, juriu de calitate și concurenți mari și mici. TheoMusic Festival, ediția a VI-a
Luni, 02 Iunie 2025 10:30 | Publicat în CULTURA
Pe 24 mai, Casa de Cultură a Studenților din Galați a devenit locul unde muzica le-a vorbit tuturor, iar emoția a fost prezentă pe scenă de la primele ore ale dimineții și până târziu în noapte. A fost „TheoMusic Festival”, ediția a VI-a, un proiect care an de an adună laolaltă copii, adolescenți și artiști de toate vârstele, din Galați și din țară.
La ediția de anul acesta, pasiunea pentru muzică a reunit pe aceeași scenă 200 de participanți din grădinițe, șc ...
Premii și mențiuni pentru elevii gălățeni, la Festivalul „Ana Blandiana” (video)
Vineri, 30 Mai 2025 18:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Festivalul Internațional de Creație și Interpretare "Ana Blandiana”, ediția 2025, a adus la Galați numeroase premii și distincții. Evenimentul-concurs s-a desfășurat la Brăila în perioada 23-25 mai și a marcat ediția cu numărul XIII.
Așa cum ne-am obișnuit deja, elevii gălățeni de gimnaziu și liceu au avut o evoluție foarte bună, câștigând premii și distincții la mai multe categorii.Elevii de la CNVA, îndrumați de profesor Gabriela Ciubotaru, au obținut următoar ...
Emoții pentru anii de liceu încheiați și perspectivele profesionale. Ceremonie la „Radu Negru”
Vineri, 30 Mai 2025 18:40 | Publicat în EDUCAŢIE
Promoția 2025 a Liceului Tehnologic „Radu Negru” își întinde aripile pentru viitor
Emoții, îmbrățișări de despărțire, promisiuni pentru viitor și nostalgia anilor de liceu. Aceasta a fost atmosfera de la Liceul Tehnologic ”Radu Negru”, atunci când clopoțelul a sunat pentru ultima dată marcând finalul anilor de liceu pentru absolvenții promoției 2025.
Pe 21 mai 2025, într-un cadru solemn și emoționant, pe scena Casei de Cultură a Studenților, Liceul Tehno ...
Rareș Neculau, în lotul internaţional de informatică al României
Vineri, 30 Mai 2025 09:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Un elev de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” din Galați va reprezenta România la competițiile internaționale de informatică din 2025.
Medaliat cu aur la Olimpiada Națională de Informatică din acest an, Rareș Andrei Neculau, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” (CNVA) din Galați, ne-a mărturisit că momentele cele mai emoționante sunt cele în care urcă pe podiumuri și ține în mână drapelul României. După această competiție de ampl ...
Ziua Eroilor, marcată solemn la Cimitirul „Eternitatea” (GALERIE FOTO/VIDEO)
Joi, 29 Mai 2025 17:00 | Publicat în SOCIETATE
Ziua Eroilor a fost marcată la Galați în prezența autorităților locale, a elevilor, dar și a celor care, din spirit patriotic, au ţinut să le aducă un omagiu, la Monumentul Eroilor din Cimitirul "Eternitatea", celor care s-au jertfit pentru ţară. Ceremonialul, încheiat cu depunerea coroanelor de flori la monumentul din Cimitirul „Eternitatea”, a debutat cu un pelerinaj pornit, în jurul prânzului, de la Biserica „Înălțarea Domnului”, din Tiglina I.
Intonarea imnului na ...
Plase de pescuit ilegale, în bagajele unui român
Vineri, 30 Mai 2025 11:00 | Publicat în Regional
Plase de pescuit de tip monofilament și un dispozitiv electric care distruge fauna apelor prin curentare! Aceasta este „captura” polițiștilor de frontieră de la Oancea, pentru care oamenii legii fac acum cercetări și urmează să aplice măsurile legale care se impun.
Poliţiştii din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea, împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit în bagajele unui pasager al unui autocar înmatriculat în Republica Moldova cinci plase de pescuit de ti ...
UPDATE. Elev bătut cu sălbăticie de un coleg, pe holul școlii
Miercuri, 28 Mai 2025 14:30 | Publicat în EDUCAŢIE
UPDATE. Profesorul Bogdan Vasile, directorul Școlii Gimnaziale din Hanu Conachi, pe care iniţial nu l-am putut contacta telefonic, a revenit cu răspunsuri la întrebările noastre.
Directorul ne-a confirmat faptul că minorii sunt elevi ai şcolii, însă spune că aceştia nu sunt colegi de clasă, victima fiind în clasa a VI-a, iar agresorul său, în clasa a VII-a.
„Aseară am aflat de la una dintre diriginte despre incident și am demarat imediat o anchetă internă. Am aflat că ele ...
Să moară și capra vecinului bugetar
Joi, 29 Mai 2025 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Chiar dacă, din punct de vedere politic, România traversează în aceste zile momente de reformare în așteptarea noului Guvern, actualul ministru al Educației, prof. univ. dr. psiholog Daniel David pare că nu mai are răbdare să vadă dacă va mai face sau nu parte din noul executiv și îi dă cu reformele pe repede înainte.
După ce a vorbit în repetate rânduri despre gradul de analfabetism al elevilor din România și a propus mai multe schimbări la viitoarele sesiuni ale Evaluăr ...
Expunere despre „Copilăria în perioada comunistă”
Miercuri, 28 Mai 2025 10:00 | Publicat în EVENIMENT
Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" organizează, la Muzeul „Casa Cuza Vodă", joi, 29 mai, de la ora 10.00, în parteneriat cu Școala Gimnazială Nr. 26 Galați și Liceul Teoretic „Mircea Eliade" Galați, o expunere cu tema „Copilăria în România comunistă".
"Amintirile despre copilărie vin întotdeauna însoțite de un aer de nostalgie, cu încărcătura unor emoții unice, a unui timp ce nu se mai întoarce niciodată. Pentru copiii și adolescenții de astăzi ne-am propus să ...
„Profesorul de franceză”, adaptare gălăţeană după Mușatescu
Joi, 29 Mai 2025 10:00 | Publicat în UNDE MERGEM
Compania Teatru pe Ţeavă, care îşi prezintă spectacolele la sala din strada Nicolae Bălcescu, îi invită pe gălățeni la o lecție „predată” în ropote de aplauze de „Profesorul de franceză”.
Vineri, 30 mai, de la ora 19,00, cu acces de la 18,00, distracția este garantată.
“Profesorul de franceză” este o adaptare după celebra comedie a lui Tudor Mușatescu. Este un spectacol cu și despre tineri, un spectacol care are în distribuție doi actori consacrați: Vlad Ajd ...