Parafrazându-l pe poetul George Bacovia, eu stau şi mă duc şi mă întorc şi mă întreb: până la urma urmei, oare ce mai vrea de la mine Maria acestei Societăţi cu Răspundere Nelimitată, Maria acestei contabilităţi ciudate, această Marie din Prezentul Timpului (meu şi al ei) Trecut, această Marie din Trecutul Timpului (meu şi al ei) Prezent? Iată, s-a scurs atâta nisip în clepsidra-i de pe birou, atâta vreme s-a scurs (nevăzută) pe lângă noi, atâţia vizitatori au int ...

ori poate-ntr-o clipă de silă/ m-a dat demiurgul drept hrană pământului lacom... ori poate/ vro steauă pletoasă, golană a vrut să mă lepede-n grabă/ din sânu-i cu ţâţe inapte, să scap de-o poreclă naivă/ în cest univers: papă-lapte! ori poate-ntr-o clipă de lene/ am fost azvârlit la-ntâmplare, să aibă şi asta, sărmana,/ rostire şi rost şi candoare, să nu se audă că râde/ în vreri şi în braţe celeste, să nu se audă că plânge/ în ghearele lumii aceste! ori ...

Da, sigur că da! Ea este femeia din portret! Care va să zică... şi ea a fost pe aici! Care va să zică, aici venea când zicea că are treabă, că nu poate să-mi răspundă la rugămintea mea de a ne întâlni şi de a trăncăni la o cană cu apă aşezată lângă o chisea cu dulceaţă de cireşe amare! Care va să zică, nu-n zadar bănuiam eu că nu-i în regulă comportamentul său! Şi doar îmi spusese gazda mea, tanti Maria lui nea Ion Grigoraş, că domnişoara de atunci era un ...

SINGURĂTATE - geam de monastire - prin tine-şi trece timpul puritatea dinspre trecut sau din închipuire - plătesc (încet) cu naşterea şi moartea! plătesc fiindcă totul se plăteşte, fiindc-aşa s-a hotărât atuncea, când a-nceput să fie omeneşte a duce-n veşnic (fără milă!) crucea! atâtea chipuri: linişte pe targă, în flori de câmp, în piatră, în altare - cu ochii stinşi, dar, fără să se-ntoarcă, ajunge iar în punctul de plecare! şi iar îmi taie-n şapte caro ...

Într-o tăcere sepulcrală, ne întoarcem în biroul contabilei! Maria-mi toarnă încă o cafea şi încă un lichior de cireşe amare! Şi nu articulează nici o glasnică! Nici măcar nu se mai uită la mine! Nici nu mai zâmbeşte ispititor! Nu-mi mai dă nici măcar un semn că ar vrea să mă scoată din nedumerire! Femeia din portret este ea ori nu este ea? Şi oare ea să fi scris acele versuri atât de... masculine? Şi dacă mi-a vârât în suflet încă o amăgire/dezamăgire, numai ...

tocmai de-acu şi pân-atunci/ păşesc pe taine şi porunci văd că mă duc în sus pe jos/ ca nătăfleţul făt-frumos văd că mă duc în jos pe sus/ şi tot găsesc nimic în plus numai arhangheli maculaţi/ sporovăind ne-nduplecaţi şi numai demoni foarte calmi/ blagoslovindu-mă cu psalmi doar cotoroanţe de asalt/ zbierând la rece şi la cald numai paiaţe-n mers flanat/ şi sforăind la predicat doar sfinţi vopsiţi multicolor/ şi râgâind în do major doar mincinoşi monovalen� ...

De ce ai lăcrămat şi de ce încă mai eşti tristă, Marie? - o întreb în timp ce ea-mi toarnă cafea şi lichior de cireşe amare. Nu-mi răspunde imediat! Cred că vrea să mă surprindă! Cred că vrea să mă ţină în şah, cum se spune! Şi cred că are ceva de ascuns! Mereu are ceva de ascuns! Dar nu mă deranjează! E chiar interesant! E frumos! Cum să nu fie ademenitoare imprevizibilitatea? Cum să nu-mi placă şi să nu râvnesc... orizontul? Mai ales că Maria, această contab ...

Trebuia să vină, dar nu a venit - am aşteptat până când mi-a trecut os prin os şi până când am crezut că-i murită şi că-s murit, până când mi-a trecut viaţă prin viaţă şi moarte prin moarte, până când am văzut că între noi poate fi numai departe, dar am aşteptat frumos, foarte frumos am aşteptat: era cât pe ce să pun virgulă între subiect şi predicat, era cât pe ce să nu mi se mai pară că sunt un vis al demiurgului rău şi urât şi nepăsător, era cât ...

Ce mă mai scormoneşte Maria asta! Ce mă mai provoacă! Îmi umblă destul de mult prin inimă şi prin creier, mă cotrobăieşte meticulos, dar destul de elegant! Iar această eleganţă mă determină să n-o pot refuza! Are-un fel de pedanterie plăcută, deloc sâcâitoare! Un fel de a mă împinge-n uşor-uşor în flăcări... şi apoi de striga „fii atent să nu te frigi”!... Sigur că-mi aduc aminte cele două versuri memorabile, formidabile, răscolitoare ale Maicii Teodosia Zori ...

M-aş sinucide (moartea zâmbeşte foarte frumos) dar mă înving ideile lui tata! Tata a mers (până la moarte şi înapoi) pe jos şi netezind cărarea luminii cu lopata! Naiv, ca pe o târfă am alungat (din vis) filozofia şarpelui de casă! Iov rătăcit departe de rouă, m-am aprins, dar nu fac nici lumină... şi sunt şi umbră arsă! Dar vine (deodată) chiar timpul să alerg pentru ca să-l ajung mai repede pe tata, să mă înveţe (iarăşi) descântecul de melc, iar cântecul de ...