Cum se poate scăpa de electrocasnicele vechi la Galaţi
Miercuri, 02 Octombrie 2024 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Interesul foarte mare al cititorilor gălăţeni faţă de anunţul despre demararea unei asemenea campanii la nivel naţional ne-a determinat să cerem informaţii suplimentare Primăriei Galaţi referitoare la posibilitatea încheierii unui acord cu ENVIRON pentru derularea respectivei campanii şi în oraşul nostru.
Din partea Compartimentului de Relaţii cu Presa al municipalităţii, am primit răspunsul că asemenea campanii se organizează la Galaţi de cel puţin două ori pe ani, cu ...
Românii pot scăpa de deşeurile electrice şi electronice
Luni, 30 Septembrie 2024 19:10 | Publicat în Regional
Asociația ENVIRON lansează marți, 1 octombrie, în localitățile Lipnița și Ostrov din județul Constanța, cea de-a noua ediție „România Reciclează”, campania națională prin care s-au colectat peste un milion de kilograme de deșeuri de electrice și electronice din gospodăriile românilor.
Sub sloganul ,,Păstrează amintirile, dar renunță la aparatele electrice vechi și nefuncționale”, programul „România Reciclează” își propune să scoată din gospodăriil ...
Odată cu începerea anului școlar 2024-2025, Inspectoratul de Poliție Județean (I.P.J.) Galați, în colaborare cu Ministerul Afacerilor Interne, a lansat campania națională „Tăcerea e tot violență. Vocea ta e soluția!”. Campania își propune să conștientizeze părinții, cadrele didactice și elevii despre importanța menținerii unui climat de siguranță în școli și combaterea unor fenomene precum victimizarea minorilor, delincvența juvenilă și traficul de droguri. Înt ...
S-au dat primele sancțiuni pentru înjurat și fumat la școală
Duminică, 15 Septembrie 2024 16:00 | Publicat în EDUCAŢIE
Şcoala a început nu numai pentru elevi și preșcolari, ci și pentru forțele de ordine, care în prima săptămână a noului an de învățământ au luat la pas toate unitățile școlare. Peste 200 de jandarmi și polițiști, de la agenți de la Circulație la ofițeri Antidrog ori patrule de la Ordine Publică, au descins în unitățile școlare nu doar cu povețe care să îi țină pe copii pe linia dreaptă, dar și cu sancțiuni, acolo unde situația a impus-o.
Prima săptămân ...
Au început înscrierile pentru „Săptămâna Europeană a Mobilității”
Luni, 19 August 2024 19:07 | Publicat în Regional
Nicio primărie din județul Galați nu s-a înscris până acum pentru "Săptămâna Europeană a Mobilității", eveniment care va fi marcat și în România în perioada 16-22 septembrie
Tema din acest an este "Să folosim spațiul public împreună", iar Agenția Națională pentru Protecția Mediului a lansat invitația de înscriere atât pentru autoritățile locale, cât și pentru ONG-uri, școli, companii sau alte entități. Înscrierea se poate face pe site-ul campaniei, mobilitywee ...
Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, 14 iunie, va fi marcată printr-o acţiune care are loc în patru centre de transfuzie din ţară: Bucureşti, Galaţi (Centrul Regional de Transfuzie Sanguină, din strada Regiment 11 Siret nr. 48A), Ploieşti şi Iaşi. Cei care vor dona sânge în aceste centre pe 14 iunie vor primi un abonament gratuit la Festivalul Neversea 2024, care va avea loc în perioada 4-7 iulie.În plus, cei care vor dona în centrele de transfuzie din toată ţara până pe ...
George Stângă: Europa în fiecare localitate din Galați și din România!
Duminică, 28 Aprilie 2024 21:05 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Tineretul Național Liberal Galați a organizat sâmbătă, 27 aprilie, conferința regională „Europa în fiecare localitate". Dincolo de conferințele regionale și desfășurarea simbolică a steagului României și UE în toate județele noastre, organizațiile TNL au demarat și o campanie de informare pe rețelele sociale prin care prezintă investițiile realizate din bani europeni în orașe, comune, județe.
„Sunt mândru de tinerii liberali din România, dar mai ales din Galați. ...
Fundația "Inimă de Copil", la o campanie de strângere de fonduri
Luni, 29 Aprilie 2024 11:22 | Publicat în EVENIMENT
Fundația "Inimă de Copil" participă și anul acesta la una dintre cele mai inedite campanii de strângere de fonduri din țară, Swimathon București. La fel ca la precedentele ediții, fundaţia gălăţeană va promova unul dintre cele mai importante proiecte ale sale, "Un sat, un copil", sloganul din acest an fiind "Învăț pentru viitorul meu!".Cu ajutorul Swimathon 2024, fundaţia îşi propune să strângă o parte din fondurile necesare continuării programului său de burse pentru co ...
Colectă naţională de alimente, în perioada 19-21 aprilie
Joi, 18 Aprilie 2024 10:32 | Publicat în SOCIETATE
Federaţia Băncilor pentru Alimente din România organizează, în perioada 19-21 aprilie 2024, cea de-a 10-a ediţie a Colectei Naţionale de Alimente, sub sloganul "Împreună hrănim speranţa".
Colecta, una dintre cele mai mari campanii de solidaritate la nivel naţional, organizată împreună cu cele nouă bănci regionale din Bucureşti, Cluj, Roman, Braşov, Oradea, Timişoara, Constanţa şi Galaţi, se va desfăşura anul acesta în 832 de magazine, care susţin combaterea şi reduc ...
Donare de sânge a preoţilor şi credincioşilor din Tecuci
Luni, 15 Aprilie 2024 11:24 | Publicat în SOCIETATE
O nouă campanie de donare de sânge în care au fost implicaţi preoţi, tineri şi credincioşi din cadrul protopopiatului Tecuci s-a desfăşurat joi, 11 aprilie 2024. Acţiunea se înscrie în seria activităţilor pastoral-misionare şi social-filantropice desfăşurate an de an în perioada Postului Mare, fiind prilejuită, de această dată, şi de sărbătoarea ocrotitorului spiritual al municipiului Tecuci şi al catedralei din oraş. La acţiunea de joi au participat 35 de voluntari ...