Creștere a activelor fondurilor de investiții

Joi, 12 Septembrie 2024 18:20 | Publicat în ECONOMIE
Activele nete totale ale fondurilor deschise de investiţii şi fondurilor de investiţii alternative au urcat cu 46 la sută în ultimii zece ani, ajungând la 44,360 miliarde de lei, în al doilea trimestru din acest an, potrivit datelor Asociaţiei Administratorilor de Fonduri (AAF). "Observăm în reprezentarea grafică a ultimilor zece ani o creştere de 46 la sută a activelor totale pe cele două segmente de piaţă: fonduri deschise de investiţii şi fonduri de investiţii alternative. ...

PIB de 757 miliarde de lei, în primul semestru

Luni, 09 Septembrie 2024 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Produsul Intern Brut (PIB) a crescut cu 0,1 la sută în trimestrul doi 2024, comparativ cu trimestrul anterior, iar în primul semestru s-a majorat cu 0,7 la sută faţă de perioada similară din 2023, pe seria brută, potrivit datelor provizorii ale Institutului Naţional de Statistică (INS).PIB-ul estimat pentru trimestrul doi 2024 a fost de 408,039 miliarde de lei preţuri curente, în creştere - în termeni reali - cu 0,8 la sută faţă de trimestrul doi 2023, iar pentru semestrul întà ...

Majorări de prețuri ale producției industriale

Joi, 05 Septembrie 2024 10:30 | Publicat în ECONOMIE
Preţurile producţiei industriale, piaţă internă şi piaţă externă, au avut o evoluţie ascendentă, de 2,6 la sută, în luna iulie a acestui an, faţă de aceeaşi perioadă din 2023, arată datele centralizate de INS. Pe marile grupe industriale, indicele preţurilor producţiei industriale a înregistrat, în iulie 2024 faţă de iulie 2023, un salt de 0,12 la sută în cazul bunurilor de uz curent, de 0,22 la sută la bunuri de capital şi de 6,33 la sută în industria energetică. ...

Agenția Fitch, rating de economie stabilă

Luni, 02 Septembrie 2024 07:00 | Publicat în ECONOMIE
Agenţia de rating Fitch a reconfirmat ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la BBB-/F3 pentru datoria pe termen lung şi scurt în valută, precum şi perspectiva stabilă, informează Ministerul Finanţelor Potrivit sursei citate, decizia reconfirmării ratingului suveran şi a menţinerii perspectivei stabile este susţinută, în opinia agenţiei, de statutul de membru al Uniunii Europene şi de intrările de capital de la Uniunea Europeană care susţin convergenţa reală a ...
Deficitul bugetului general consolidat a urcat în primele şapte luni ale acestui an la 71,04 miliarde de lei, reprezentând 4,02 la sută din PIB, comparativ cu un deficit de 38,6 miliarde de lei, respectiv 2,40 la sută din PIB, înregistrat în perioada similară a anului trecut, potrivit Ministerului Finanţelor. Acest rezultat a fost obținut în condițiile în care veniturile totale au însumat 331,56 miliarde de lei în primele şapte luni ale anului 2024, înregistrând o creştere de ...
Președintele PNL Galați, deputatul George Stângă, face un apel către prim-ministrul Marcel Ciolacu, liderul PSD, să renunțe la atacurile la adresa partenerilor de coaliție și să vină cu explicații pentru pensionarii nemulțumiți de recalcularea pensiilor.  „Premierul Ciolacu a spus de câteva ori, în declarația acordată presei, că va cere ministrului finanțelor să facă o «simulare» cu privire la pensii. Este, evident, o nouă improvizație pe care o încearcă! De ce? P ...

Când se depune declarația recapitulativă 390 VIES

Vineri, 16 August 2024 07:00 | Publicat în SOCIETATE
Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați informează că în Monitorul Oficial al României nr. 771/07.08.2024 a fost publicat OpANAF nr. 6073/2024 pentru stabilirea  termenului de depunere pentru declarația recapitulativă privind livrările/achizițiile/prestările intracomunitare (390 VIES). „Această declarație prevăzută la art. 325 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, se depune până la data de 25 inclusiv ...
Venitul brut din arendarea bunurilor agricole din patrimoniul personal se stabilește pe baza contractului încheiat între părți și reprezintă totalitatea sumelor în bani încasate sau echivalentul în lei al veniturilor în natură primite, precizează Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Galați. În cazul în care arenda se exprimă în natură, evaluarea în lei se face pe baza prețurilor medii ale produselor agricole, stabilite prin Hotărârea nr. 454 a Consiliul ...

Dobânzile uriașe practicate de IFN-uri, stăvilite prin lege

Marți, 13 August 2024 10:00 | Publicat în ECONOMIE
Legea privind protecţia consumatorilor care se referă la plafonarea dobânzilor anuale efective la instituţiile financiare nebancare (IFN) şi la limitarea creanţelor pe care le solicită recuperatorii a fost promulgată, luni, de președintele Klaus Iohannis. Printre altele, potrivit actului normativ, dobânda anuală efectivă (DAE) la creditele ipotecare pentru investiţii imobiliare nu poate depăşi cu mai mult de 8 puncte procentuale dobânda la facilitatea de creditare practicată de ...

ANAF a lansat în testare aplicația e-Transport

Sâmbătă, 10 August 2024 09:00 | Publicat în ECONOMIE
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a publicat Ghidul de utilizare a aplicaţiei e-Transport, până la 31 august 2024 aplicaţia fiind în perioada de testare, timp în care beneficiarii se pot familiariza cu utilizarea ei, fără să fie aplicate sancţiuni, potrivit unui comunicat al instituţiei. Pentru a accesa aplicaţia este necesar ca utilizatorul să parcurgă procesul de înrolare, în urma căruia se va crea un profil de utilizator. După înrolare, se pot vizualiza ...
Pagina 1 din 7