Trupul minorului dispărut în apele Siretului a fost găsit

Trupul minorului dispărut în apele Siretului a fost găsit
Evaluaţi acest articol
(9 voturi)

Minorul dispărut duminică în apele Siretului a fost găsit, în această dimineață, pe malul râului, în zona localității Nănești, din județul Vrancea.

Aşa cum aţi putut afla din „Viaţa liberă”, dispariţia s-a produs duminică, 9 august, când tânărul a plecat de acasă împreună cu alți doi băieți să se scalde în Siret. Din cauza adâncimii apei și a curenților, nu a mai ieşit la suprafaţă.

Dispariția lui a fost anunțată la 112.

Trupe impresionante de salvatori, pompieri militari și voluntari din Vrancea și Galaţi s-au mobilizat pentru a-l găsi.

Din păcate, după două zile de căutări, cadavrul minorului a fost identificat pe malul râului Siret, fiind ulterior recuperat de voluntari.

La locul evenimentului acționează o autospecială de intervenție din cadrul ISU Galați și două echipaje SAJ Vrancea.

Citit 2703 ori Ultima modificare Marți, 11 August 2026 09:51

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro